Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise

A.L.
Politică / 29 ianuarie 2016

Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituţională a României, însă judecătorii au stabilit că prevederile modificate respectă Legea fundamentală.

Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb