Iohannis a semnat încetarea raporturilor de serviciu cu MAI ale şefilor IPJ Cluj şi Harghita

Laura Boico
Politică / 17 august 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete, între care şi cele privind încetarea raporturilor de serviciu ale şefilor Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Cluj şi Harghita cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform sursei citate, şeful statului a semnat decretele privind încetarea raporturilor de serviciu cu MAI ale chestorilor de poliţie Tudor Grindean, la 31 august, şi Radu-Sandu Moldovan.

De asemenea, Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă - cu o stea Viorel Sălan din MAI, la 1 septembrie.

Şeful statului a semnat şi decretul pentru supunerea spre adoptarea Parlamentului a denunţării Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli cu privire la daunele cauzate de către aeronave terţilor pe pământ, adoptată la Roma şi semnată de România la 29 mai 1933.

Preşedintele Iohannis a semnat şi trei decrete pentru eliberarea din funcţie a unor magistraţi, ca urmare a pensionării.

Astfel, au fost eliberaţi din funcţia de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Marin, din funcţia de judecător la Curtea de Apel Piteşti; Irina Tănase şi din funcţia de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Dej, Simon Rusu.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb