Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe în urma accidentului feroviar

Laura Boico
Politică / 13 iulie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său italian, Sergio Mattarella, un mesaj de condoleanţe în urma accidentului feroviar care a avut loc în sudul Peninsulei.

"Am aflat cu întristare de tragicul accident feroviar petrecut la 12 iulie în sudul Italiei, în urma căruia atâţia oameni şi-au pierdut viaţa şi mulţi alţii au fost răniţi. În aceste momente dureroase vă transmit, în numele poporului român şi al meu personal, cele mai sincere condoleanţe pentru familiile şi pentru prietenii victimelor. Gândurile noastre se îndreaptă şi către numeroşii răniţi, cărora le urăm însănătoşire grabnică şi puterea de a trece peste aceste clipe dificile", afirmă şeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Două trenuri de pasageri au intrat în coliziune, ieri, în sudul Italiei. Ultimul bilanţ al coliziunii, produsă pe un segment de cale ferată dintre localităţile Corato şi Andria, în apropiere de oraşul Bari, pe coasta Mării Adriatice, arată că sunt 27 de morţi şi 50 de răniţi, a anunţat astăzi agenţia de presă italiană ANSA, citată de DPA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb