Iohannis cere urgentarea adoptării legislaţiei necesare pentru votul în diaspora

Elena Deacu
Politică / 21 mai 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat astăzi, la întâlnirea cu parlamentarii care reprezintă circumscripţia electorală Diaspora, că este urgentă adoptarea legislaţiei necesare pentru exprimarea dreptului de vot în cele mai bune condiţii de către toţi românii din afara graniţelor.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în acest sens, şeful statului a făcut apel la parlamentarii care reprezintă Diaspora să se implice în dialogul cu reprezentanţii partidelor politice în vederea găsirii unei soluţii fezabile, simple şi cu un cost minim pentru votanţii români din afara graniţelor ţării.

În privinţa îmbunătăţirii relaţiei cu românii din străinătate, Preşedintele a apreciat că rezolvarea problemelor de comunicare prin canalele existente şi crearea unor mecanisme noi pentru dialog constituie pârghii importante pentru a veni în sprijinul acestora, subliniind că este nevoie de implicarea directă a reprezentanţilor diasporei în definirea politicilor statului român privind comunităţile din afara ţării.

Iohannis a dat asigurări că există o preocupare deosebită pentru îmbunătăţirea mecanismelor de reprezentare şi consultare a diasporei, iar Consiliul Consultativ anunţat în programul prezidenţial va fi creat. Consiliul Consultativ va fi un partener de dialog şi de cooperare pentru instituţii precum Departamentul pentru Românii de Pretutindeni de la Guvern şi Institutul Cultural Român pentru a îmbunătăţi performanţa lor.

Preşedintele a reiterat interesul său pentru ca cetăţenii diasporei să se simtă protejaţi, să beneficieze de toate libertăţile şi de drepturile individuale, în special de dreptul de a munci, şi să-şi păstreze identitatea culturală, dreptul la educaţie şi informare.

Parlamentarii din circumscripţia electorală Diaspora şi-au exprimat susţinerea pentru introducerea votului prin corespondenţă, prin adoptarea unei legi în materie, şi au subliniat necesitatea reprezentării românilor din afara graniţelor de un număr mai mare de parlamentari faţă de cel existent în prezent.

Preşedintele s-a întâlnit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu parlamentarii din circumscripţia electorală Diaspora. Temele de discuţie au vizat asigurarea exercitării dreptului la vot pentru cetăţenii din afara graniţelor, îmbunătăţirea comunicării cu reprezentanţii comunităţilor de români şi a calităţii serviciilor consulare, precum şi dezvoltarea unor politici ale statului român pentru diaspora.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb