Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, ieri, la un post de televiziune, că există posibilitatea ca fostul lider al partidului, Crin Antonescu, să candideze la alegerile prezidenţiale, dacă formaţiunea doreşte acest lucru, dar, din discuţiile personale purtate cu Antonescu, Iohannis a aflat că acesta nu-şi doreşte intrarea în cursă.
Întrebat dacă mai există vreo posibilitate ca fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, să fie candidat la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a răspuns: "Cu siguranţă există această posibilitate. Teoretic, este posibil ca din această consultare la bază să rezulte că foarte mulţi doresc să fie candidat Crin Antonescu şi atunci e clar că această variantă va fi luată în considerare".
Chestionat dacă, din discuţiile personale pe care le-a avut cu Antonescu, Iohannis a aflat dacă acesta şi-ar dori sau nu intrarea în cursa prezidenţială, primarul Sibiului a replicat: "Din discuţiile personale nu-şi doreşte, dar aici sigur că trebuie să vedem ce-şi doreşte partidul. E o situaţie interesantă în care mă aflu eu acuma, tocmai fiindcă domnul Antonescu a declarat că se retrage de tot, şi din conducerea partidului şi nu doreşte să candideze. De atunci, nu am mai discutat despre candidatură".
Edilul a precizat că a discutat cu Antonescu după declaraţia acestuia de retragere din cursa prezidenţială, precizând că acesta ar fi fost "foarte emoţionat". Iohannis a mai menţionat că a fost o decizie personală pe care a luat-o fostul lider al PNL.
"Nu cred că l-a părăsit cineva, cum nici nu cred că l-a trădat cineva. Este o poveste total eronată că l-ar fi trădat cineva, că ar fi existat un complot. Nu a existat absolut niciun fel de complot", a mai afirmat primarul din Sibiu.
Liderul interimar al PNL a precizat despre Crin Antonescu că ar fi putut rămâne preşedinte al partidului, iar dacă acesta ar fi candidat la congres, primarul din Sibiu nu l-ar fi contracandidat în congresul PNL pe fostul preşedinte al formaţiunii: "Dacă rămânea (la conducerea PNL - n.r.) şi candida, nici nu se punea problema".