Iohannis: "Sacrificiul pompierilor este un reper de onoare, disciplină şi devotament"

Andrei Stan
Politică / 13 septembrie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor, în care spune că "sacrificiul" reprezentanţilor acestei arme "reprezintă un reper de onoare, disciplină şi devotament, atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru cele viitoare".

"Cinstirea memoriei pompierilor militari semnifică respectul nostru profund şi garanţia angajării noastre responsabile pentru viitor. Sacrificiul lor reprezintă un reper de onoare, disciplină şi devotament, atât pentru generaţiile actuale, cât şi pentru cele viitoare.Prin serviciul public prestat de structurile de pompieri, instituţia dumneavoastră este ancorată profund în viaţa colectivităţilor şi se află în fruntea listei instituţiilor care beneficiază de încrederea populaţiei. Sunt convins că veţi rămâne, prin seriozitatea care vă caracterizează, un garant al protecţiei comunităţii, cetăţeanului şi vieţii ca valoare supremă", se arată în comunicat.

Preşedintele le transmite pompierilor urările sale de "bine, sănătate şi fericire" şi le urează "La mulţi ani!".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb