Iohannis salută semnarea Tratatului comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA)

Andrei Stan
Politică / 31 octombrie 2016

Preşedintele României, Klaus Iohannis, salută semnarea Tratatului comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA), context care permite operaţionalizarea acordului dintre ţara noastră şi Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetăţenii români începând cu data de 1 decembrie 2017, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis consideră că impactul deciziilor luate va fi dublu benefic pentru cetăţenii români.

"Pe de o parte, se elimină tratamentul diferit în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni europeni în chestiunea circulaţiei fără bariere pe teritoriul Canadei, pe de altă parte cetăţenii români vor putea beneficia de efectele economice pozitive ale acestui acord de comerţ liber dintre Uniune şi Canada", precizează Administraţia Prezidenţială.

Uniunea Europeană şi Canada au semnat, ieri, la Bruxelles Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA), a cărui semnare a întârziat cu trei zile din cauza unor aprinse dezacorduri interne în Belgia.

CETA, care va elimina 99% din taxele vamale între UE şi Ottawa, va fi aplicat provizoriu şi parţial odată cu ratificarea de către Parlamentul European şi legislativul canadian în lunile următoare, informează Agerpres. Acordul, a cărui semnare survine la capătul a şapte ani de negocieri, va trebui apoi aprobat de toate parlamentele naţionale şi regionale ale UE pentru a deveni definitiv.

"Astăzi este unul dintre cele mai importante summituri din ultimii ani. Uniunea Europeană şi Canada deschid un nou capitol în relaţia lor", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă susţinută după semnarea acordului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb