Iohannis se pregăteşte pentru dezbatere prezidenţială cu Ponta

V.B.
Politică / 3 noiembrie 2014

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a declarat astăzi că şi-a mandatat echipa de campanie să poarte negocieri cu cea a contracandidatului PSD Victor Ponta pentru o dezbatere prezidenţială sau mai multe "într-un mediu nonpartizan", Iohannis cerând să fie discutate şi alte teme decât cele propuse de PSD, scriu surse din presă.

"Eu cred că o astfel de dezbatere poate să aibă loc într-un mediu nonpartizan. Am mandatat echipa mea să poarte negocierile pentru organizarea unor astfel de dezbateri sau a unei astfel de dezbateri. Pe lângă temele foarte clare care rezultă din Constituţie, din atribuţiile preşedintelui, este însă clar că trebuie dezbătute şi alte teme. Este nevoie să discutăm despre economia României, despre bugetul pe 2015 care întârzie să apară, este nevoie să discutăm despre educaţie şi despre sănătate şi nu în ultimul rând este nevoie să disctăm despre justiţia independentă şi statul de drept", a afirmat Iohannis.

Primarul Sibiului l-a acuzat pe Ponta că evită, într-o oarecare măsură, temele privind justiţia şi statul de drept, adăugând: "Depinde de cine va fi viitorul preşedinte al României: dacă vom continua consolidarea independenţei justiţiei şi a statului de drept sau dacă justiţia ajunge pe mâna corupţilor, pe mâna politicienilor".

Prezidenţiabilul ACL a mai spus că organizarea dezbaterii prezidenţiale "nu se rezolvă trimiţând hârtii la unele instituţii", ci prin negocieri directe, care nu au început.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Motivul refuzului confruntarii in formatul celor 4 dezbateri: B1, Realitatea, RTV, Antena 3 se acuza reciproc de partinire (propaganda), cu exceptia ultimelor doua intre ele. Acesta e un fapt notoriu. Prin urmare, niciuna dintre televiziuni nu va putea admite la final ca ansamblul celor 4 dezbateri s-a desfasurat intr-un cadru nepartinitor. Ca un corolar, cele 4 televiziuni recunosc ca ansamblul celor 4 dezbateri nu poate forma o opinie corecta si relevanta pentru public.

    De asemenea, studiourile de stiri sunt intrebuintate pentru dezbaterea actualitatii cotidiene, or alegerea presedintelui este un eveniment extraordinar, solemn, ce nu corespunde actualitatii cotidiene. Prin urmare, studiourile de stiri nu pot asigura solemnitatea unei dezbateri prezidentiale. Solemnitatea momentului ar fi inlaturata si de faptul ca moderatorii de stiri se acuza reciproc de partinire. 

    Motivul propunerii unui cadru neutru: Asigura o suprafata plana ce va scoate in relief pentru public punctele tari si punctele slabe ale fiecarui candidat. In acest fel, devine mai usoara formarea unei impresii corecte si se reduce riscul dezamagirii pentru votantii ambelor tabere. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb