Iordache: "România prezintă toate condiţiile pentru ca MCV să fie încheiat"

Ziarul BURSA #Politică / 13 ianuarie 2017

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene: "În acest an nu va fi ridicat MCV"

România prezintă toate condiţiile pentru ca în acest an Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) să fie încheiat, a declarat, ieri, ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

Domnia sa a spus: "Am prezentat obiectivele de la care a plecat România în 2006 şi am arătat că România şi-a îndeplinit acele condiţionalităţi. Am arătat că România a făcut paşi importanţi şi a consolidat instituţii importante care garantează că, în acest moment, statul de drept este foarte important în România. Am arătat că România, în parteneriat cu Comisia, a consolidat instituţii importante. Şi, din punctul nostru de vedere, atât timp cât toate aceste condiţionalităţi au fost îndeplinite (...) în condiţiile în care toate aceste obiective, pe care, iată, România le-a avut în faţă în 10 ani de activitate, le-am îndeplinit, în acest moment România prezintă toate condiţiile pentru ca acest Mecanism, în acest an, să poată fi încheiat".

Florin Iordache s-a întâlnit, ieri, la Ministerul Justiţiei, cu o delegaţie a Comisiei Europene condusă de secretarul general adjunct al CE, Paraskevi Michou.

Ministrul Justiţiei a adăugat că MCV a fost funcţional şi a arătat progresele pe care România le-a înregistrat an de an în domeniul justiţiei.

"Acest Mecanism, care a fost funcţional şi care a arătat, de la an la an, progresele pe care România le-a făcut, demonstrează că, în acest moment, România prezintă garanţii suficiente că toate autorităţile care vizează domeniul juridic din România funcţionează în condiţii foarte bune. Atâta timp cât avem o legislaţie coerentă, atâta timp cât avem nişte instituţii bune şi care funcţionează independent, opiniile pro sau contra le respect, dar nu pot să le comentez.(...) Noi trebuie să spunem, ca stat, că România îndeplineşte în acest moment toate condiţiile şi toate condiţionalităţile pentru a fi ridicat Mecanismul de Verificare şi Cooperare", a declarat Iordache, potrivit Agerpres, fiind întrebat cum comentează declaraţiile procurorului general Augustin Lazăr, potrivit cărora MCV ar trebui păstrat pentru politicieni.

Ministrul Justiţiei a mai adăugat: "Mi-a afirmat (secretarul general adjunct al CE - n.r.) că România a făcut paşi importanţi, că, fără îndoială, şi declaraţia preşedintelui Juncker că până în 2019 ar trebui ridicat MCV este un lucru asumat. Ceea ce am spus eu, nu trebuie să ajungem până-n 2019, e că atât raportul acesta preliminar, cât ceea ce se va întâmpla mai departe la Comisie, să confirme faptul că în România sistemul de drept e consolidat, în România avem un stat de drept funcţional şi destul de multe garanţii ca să nu mai existe necesitatea funcţionării în continuare a acestui Mecanism de Cooperare şi Verificare".

Întrebat dacă păstrarea MCV încurcă România în calea aderării la Schengen, ministrul Justiţiei a spus: "Este şi o condiţionalitate (...), dar ne încurcă la modul în care el a fost pornit pentru ceva, pentru anumite condiţionalităţi şi dacă România şi-a îndeplinit toate sarcinile pe care le-a avut în vedere este anormal ca acest Mecanism să fie în continuare şi numai în România".

Secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, a declarat, ieri, la Bucureşti, că, în acest an nu va fi ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare: "Acum urmează să prezentăm raportul pe 2016 şi am fost de acord să cooperăm pentru următoarea fază a anului viitor, dar în acest an nu se va întâmpla (ridicarea MCV - n.r.), este gata deja raportul. Următorii paşi depind de ceea ce am spus. Am venit aici să transmit mesajul, că dorim o colaborare strânsă pentru a ieşi de sub MCV, dar aceasta depinde de munca Guvernului, a Parlamentului, de îndeplinirea tuturor criteriile stabilite, ca reformele să fie sustenabile şi nu reversibile. Cred că suntem de acord că trebuie să lucrăm împreună pentru a atinge acest obiectiv".

Ea a precizat că a venit să cunoască noul Guvern şi noul Parlament, dar şi pentru a transmite că raportul MCV va fi finalizat, cel mai probabil, în această lună.

Oficialul european a subliniat că finalizarea MCV depinde de Guvernul României şi de Parlament: "După cum ştiţi, anul acesta ne vom uita la ultimii 10 ani - la lucrurile bune şi rele întâmplate, progresele făcute, dar avem nevoie ca progresele să continue şi am spus că trebuie să lucrăm împreună. Ceea ce Comisia şi preşedintele Juncker ar dori să vadă este să lucrăm pentru finalizarea MCV, dar acest lucru depinde de Guvernul României şi de Parlament în a accelera, a merge în direcţia corectă şi nu reversibilă, de a merge mereu înainte şi nu înapoi".

Întrebată dacă raportul MCV este numai pozitiv, aceasta a menţionat că sunt şi progrese, dar şi paşi înapoi: "Nu. Când am spus progrese făcute în ultimii zece ani m-am referit la instituţiile pe care le-am văzut construite, la structurile deja încorporate în sistem. Am văzut în aceşti zece ani, de asemenea, şi paşi înapoi şi asta este ceea ce vrem să evităm în viitor. Nu pot acum să spun cum va arăta raportul, pentru că nu este finalizat, dar când mă uit la ultimii zece ani, în unele zone sunt foarte mari progrese, în alte zone sunt progrese, în câteva zone pot fi paşi înapoi şi încercăm să punem la dispoziţie instrumentele pentru a merge în direcţia progreselor".

Monica Macovei: "Este bine ca oficialii Comisiei Europene să continue evaluările din cadrul MCV în cazul României"

Europarlamentarul Monica Macovei susţine că este bine ca oficialii Comisiei Europene să continue evaluările din cadrul MCV în cazul României şi salută în acest sens declaraţia secretarului general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Europarlamentarul susţine, totodată, că "Guvernul controlat de condamnatul Dragnea şi penalii din Parlament îşi doresc cu ardoare ridicarea MCV, pentru ca atacurile pe care le pregătesc în domeniul justiţiei şi anticorupţiei să nu mai fie monitorizate de Uniunea Europeană".

Aşa cum a stabilit Comisia Europeană în decembrie 2006, MCV va fi ridicat atunci când au fost atinse toate obiectivele de referinţă prevăzute în acesta, a adăugat Monica Macovei, precizând: "Or, la cum arată intenţiile Guvernului controlat de condamnatul Dragnea, MCV va fi cu atât mai necesar în următorii ani. Românii vor dreptate, justiţie eficientă şi egală pentru toţi, iar Guvernul controlat de condamnatul Dragnea a şi început să ne arate că dorinţele sale sunt altele".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5843
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur299.5965

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb