Iran: Rata inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel

T.B.
Internaţional / 30 martie, 07:18

Iran: Rata inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel

Rata anuală a inflaţiei din Iran a crescut la 50,6% la mijlocul lunii martie, o creştere de trei puncte procentuale faţă de luna precedentă, a anunţat duminică centrul oficial de statistică, notează AFP.

Rata inflaţiei pentru cele 12 luni ale anului persan, din 20 februarie 2025 până în 20 martie 2026, „a atins 50,6%”, a precizat organismul într-un comunicat preluat de agenţia oficială IRNA, potrivit AFP.

Aceasta se ridica la 47,5% în luna precedentă, pentru perioada cuprinsă între 21 ianuarie şi 19 februarie, conform AFP.

Această accelerare a creşterii preţurilor survine în contextul în care Teheranul se află în război cu Statele Unite şi Israel din 28 februarie, un conflict care s-a extins în tot Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Pe 20 martie, Iranul a marcat începutul Nowruz, Anul Nou persan, notează AFP.

Economia este penalizată de ani de zile de o hiperinflaţie cronică şi de o depreciere puternică a monedei naţionale, rialul, rezultat în special al sancţiunilor internaţionale impuse Republicii Islamice, potrivit AFP.

Acest fenomen, care erodează rapid puterea de cumpărare a iranienilor, s-a accentuat în mod deosebit în ultimele luni şi a fost elementul declanşator al unor vaste manifestaţii în decembrie, mai scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb