Iranul infirmă acuzaţiile privind lansarea unei rachete către Turcia

S.B.
Internaţional / 5 martie, 08:46

Iranul infirmă acuzaţiile privind lansarea unei rachete către Turcia

Forţele Armate ale Iranului au negat că ar fi lansat vreo rachetă către teritoriul Turciei, insistând că Iranul respectă suveranitatea Turciei, se arată într-un comunicat difuzat de presa de stat, conform Al Jazeera.

Declaraţia iraniană de joi vine după ce Ministerul Apărării Naţionale din Turcia a anunţat miercuri că o rachetă balistică lansată din Iran către spaţiul aerian turc, după ce a traversat Siria şi Irak, a fost distrusă de sistemele NATO de apărare aeriană şi antirachetă deasupra estului Mării Mediterane. Nu este clar către ce ţintă era îndreptată racheta.

„O muniţie balistică lansată din Iran, care a fost detectată traversând spaţiul aerian al Irakului şi Siriei şi îndreptându-se către spaţiul aerian turc, a fost interceptată în timp util de mijloacele NATO de apărare aeriană şi antirachetă dislocate în estul Mediteranei şi a fost neutralizată”, a precizat ministerul într-un comunicat emis miercuri.

Ministerul a precizat că nu au existat victime sau răniţi, adăugând că Ankara îşi rezervă dreptul de a răspunde oricăror acţiuni ostile îndreptate împotriva sa şi avertizând părţile implicate să evite escaladarea conflictului.

Într-un discurs adresat naţiunii, susţinut seara, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că ţara „ia toate măsurile necesare” în consultare cu aliaţii săi din NATO şi transmite „avertismente în cei mai clari termeni pentru a preveni repetarea unor incidente similare”.

„Dacă noi, ca naţiune, vrem să trăim în pace şi linişte... trebuie să ne sporim permanent capacităţile de descurajare. În aceste vremuri dificile... nu lăsăm absolut nimic la voia întâmplării în ceea ce priveşte securitatea frontierelor şi a spaţiului nostru aerian”, a spus el.

Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, i-a transmis miercuri omologului său iranian protestul Ankarei în cadrul unei convorbiri telefonice, a relatat agenţia Reuters.

„Postura noastră de descurajare şi apărare rămâne puternică în toate domeniile, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi antirachetă”, a declarat Hart.

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a spus că nu există „niciun indiciu” că distrugerea rachetei balistice ar declanşa activarea Articolului 5 al NATO, care prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor membrilor.

Baza aeriană Incirlik din Turcia este utilizată de forţe militare străine, în principal de Statele Unite şi de alţi aliaţi NATO. Baza se află sub controlul forţelor aeriene turce, dar funcţionează ca o bază aeriană comună turco-americană.

Incirlik a fost un punct logistic şi de sprijin aerian esenţial pentru operaţiunile conduse de SUA în Irak în timpul Războiului din Golf din 1991 şi ulterior ca hub de transport pentru operaţiunile din Irak şi Afganistan.

Turcia a refuzat însă Statelor Unite permisiunea de a folosi baza pentru invazia Irakului condusă de SUA în 2003, dar aceasta a fost intens utilizată pentru loviturile împotriva ISIL (ISIS) începând din 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0986
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4232
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb