Israelul a lansat un val de atacuri implicând peste 50 de aeronave asupra unor centre de producţie de centrifuge şi rachete din Iran, în cursul nopţii, potrivit armatei israeliene, se precizează într-o ştire transmisă de CNN, care poate fi rezumată în felul următor.
Forţele de Apărare din Israel (IDF) au declarat că „peste 50 de avioane de luptă ale Forţelor Aeriene, ghidate cu precizie de către ramura de informaţii, au finalizat o serie de lovituri asupra unor ţinte militare din zona Teheranului în ultimele ore”.
Printre obiectivele vizate s-au aflat locaţii folosite pentru fabricarea de rachete sol-sol şi sol-aer. De asemenea, Israelul a confirmat că a atacat o instalaţie de producere a centrifugelor din Teheran cu scopul de a încetini „programul de dezvoltare a armelor nucleare al Iranului”.
Armata israeliană a susţinut că „regimul iranian îmbogăţeşte uraniu cu scopul clar de a dezvolta arme nucleare”. Totuşi, oficiali militari şi din serviciile de informaţii americane au afirmat în mod repetat că SUA şi Israelul interpretează diferit datele referitoare la programul nuclear iranian.
Încă din luna martie, directorul serviciilor naţionale de informaţii din SUA, Tulsi Gabbard, a declarat că serviciile americane de informaţii au evaluat că liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, „nu a autorizat reluarea programului de arme nucleare, pe care l-a suspendat în 2003”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2025, 09:35)
Israelul se desființează … In curând acest stat artificial v a dispărea așa cum a apărut …
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2025, 09:40)
Eu nu cred ca sunt chiar asa succese pe toata linia ale Israelului , imi par a fi stiri sel ective .