Tirurile au venit la doar câteva ore după ce avioanele israeliene au lovit facilităţi nucleare şi de rachete ale Iranului, atacuri în urma cărora au fost ucişi oficiali de rang înalt, inclusiv comandantul Gărzilor Revoluţionare Islamice şi importanţi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear, potrivit Financial Express.
Mai multe explozii au fost auzite în Teheran, conform presei de stat iraniene. De asemenea, au fost raportate incendii în incinta Aeroportului Internaţional Mehrabad din Teheran.
Potrivit sursei, loviturile israeliene au vizat mai multe locaţii, inclusiv instalaţia de conversie a uraniului din Isfahan, confirmată de oficiali ONU ca fiind o parte esenţială a infrastructurii nucleare a Iranului.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a promis acţiuni suplimentare „atât timp cât va fi nevoie”.
Atacul a avut loc pe fondul escaladării tensiunilor dintre Iran şi comunitatea internaţională, după ce Teheranul a anunţat activarea unei a treia instalaţii de îmbogăţire a uraniului. Anunţul a venit la scurt timp după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a emis prima sa condamnare oficială împotriva Iranului în ultimele două decenii, criticându-l pentru nerespectarea angajamentelor privind neproliferarea nucleară.
Conform Financial Express, Premierul Netanyahu a declarat că atacul a vizat „inima programului de rachete balistice al Iranului” şi a subliniat că loviturile vor continua „până la eliminarea acestei ameninţări”. Şeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Eyal Zamir, a subliniat urgenţa operaţiunii, afirmând: „Ajunsesem la punctul fără întoarcere. Libertatea este acordată celor care luptă pentru ea.”
Preşedintele Donald Trump a apărat vineri modul în care a gestionat criza dintre Iran şi Israel, susţinând că a depus eforturi mari pentru a preveni vărsarea de sânge.
„Ştiam totul şi am încercat să salvez Iranul de la umilinţă şi moarte. Am încercat din răsputeri pentru că mi-ar fi plăcut să văd un acord realizat,” a declarat el.
Potrivit sursei, Trump a susţinut constant că Iranul nu trebuie să obţină niciodată o armă nucleară, însă a purtat luni de discuţii indirecte cu Teheranul, părând la un moment dat să tolereze îmbogăţirea limitată a uraniului în condiţii stricte.
Deşi a ameninţat public cu acţiuni militare în cazul eşecului diplomaţiei, Trump i-a cerut în repetate rânduri premierului Netanyahu să amâne atacurile, sperând să păstreze şansele pentru un acord. După lovituri, însă, Trump a numit acţiunea Israelului „excelentă” şi „foarte reuşită”.
Ministerul de Externe al Iranului a condamnat atacurile israeliene, susţinând că acestea au deraiat eforturile diplomatice în desfăşurare. Discuţiile nucleare dintre SUA şi Iran, care urmau să fie reluate în Oman în acest weekend, par acum incerte.
Donald Trump a făcut apel la Iran să revină la masa negocierilor „până nu e prea târziu”.
Conflictul a zguduit pieţele internaţionale. Preţurile petrolului au crescut brusc din cauza temerilor legate de întreruperea rutelor de aprovizionare, tarifele de transport maritim au explodat, bursele americane au scăzut, în timp ce preţul aurului a crescut pe fondul refugierii investitorilor în active de siguranţă, informează Financial Express.
Opinia Cititorului