Israelienii care deţin Radisson Bucureşti vor să vândă complexul cu 177,5 milioane euro

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 august 2017

O subsidiară a companiei israeliene Elbit Imaging a anunţat recent că a semnat o scrisoare de intenţie cu un fond de investiţii pentru a vinde 98,2% din compania care deţine hotelul Radisson din Bucureşti cu 177,5 milioane euro, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul bursei americane Nasdaq.

Tranzacţia anunţată recent ar urma să fie finalizată în trei sau patru luni, în funcţie de semnarea unor acorduri şi de obţinerea unei autorizaţii de la Consiliul Concurenţei, potrivit anunţului publicat pe site-ul Nasdaq, citat de News.ro.

Complexul Radisson din Bucureşti, care include hotelurile Radisson Blu şi Park Inn, are în total 763 de camere.

Al doilea hotel sub brandul Radisson Blu din România ar urma să fie deschis în prima parte a anului 2018 la Braşov, printr-o investiţie de 10 milioane euro, în urma unui contract de franciză semnat în noiembrie 2016 de Carlson Rezidor Hotel Group, care deţine brandul, şi Tresor Com, o companie controlată de familia Neamţu din Braşov.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb