Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza

T.B.
Internaţional / 15 octombrie 2025

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza

Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a predat rămăşiţele altor patru ostatici, potrivit radioteleviziunii publice israeliene Kan, relatează AFP.

Israelul urmează să autorizeze miercuri redeschiderea punctului de trecerea frontierei de la Rafah, între Egipt şi Fâşia Gaza, pentru a permite tranzitul ajutorului umanitar, potrivit Kan.

Prin această redeschidere, ”600 de camioane cu ajutoare umanitare vor fi trimise (miercuri) în Fâşia Gaza de către ONU, organizaţii internaţionale agreate, sectorul privat şi ţări donatoare”, anunţă postul pe site, fără să citeze surse.

Această redeschidere a trecerii ajutorului prin postul de la Rafah a fost decisă de către ”eşalonul politic”, potrivit Kan.

Ea intervine în urma predării de către Hamas a rămăşiţelor altpr patru ostatici, marţi seara, în cadrul unui acord de încetarea focului cu Israelul, patronat de către preşedintele american Donald Trump.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6388
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur728.6725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb