Un reactor al celei mai mari centrale nucleare din lume, situată în centrul-vestul Japoniei, a fost repornit luni, după ce o tentativă anterioară din ianuarie a fost suspendată din cauza unei defecţiuni la sistemul de alarmă, potrivit AFP.
„La ora 14:00, am procedat la retragerea barelor de control din reactorul nr. 6 al centralei nucleare Kashiwazaki-Kariwa, punând astfel reactorul în funcţiune”, a indicat Tokyo Electric Power Company (Tepco) într-un comunicat de presă, conform agenţiei menţionate.
Sursa citată precizează că operaţiunile de repornire a centralei, oprită după catastrofa de la Fukushima din 2011, au demarat pe 21 ianuarie, însă procesul a fost suspendat la doar câteva ore după start, din cauza declanşării unei alarme.
Directorul centralei, Takeyuki Inagaki, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că alarma a fost declanşată din cauza unei erori de configurare, detectând mici variaţii ale curentului electric într-un cablu, care însă au rămas în limite considerate sigure, conform AFP.
Tepco a ajustat parametrii alarmei, astfel încât reactorul să poată fi repornit în siguranţă, a subliniat el, precizând că exploatarea comercială este programată să înceapă cel mai devreme pe 18 martie, subliniază sursa citată.
AFP adaugă că Centrala, cea mai mare din lume în ceea ce priveşte puterea instalată, a fost scoasă din funcţiune când Japonia a închis toate reactoarele nucleare, după tripla catastrofă, cutremur, tsunami şi dezastru nuclear, de la Fukushima, în martie 2011. Populaţia şi-a exprimat atunci îngrijorarea faţă de această sursă de energie, precizează sursa amintită.
Japonia, săracă în resurse şi al cincilea cel mai mare emiţător de dioxid de carbon din lume, urmăreşte să-şi reducă dependenţa de combustibilii fosili, să atingă neutralitatea carbonică până în 2050 şi să facă faţă cererii tot mai mari de energie electrică generată de dezvoltarea inteligenţei artificiale (IA), evidenţiază agenţia de presă.
În total, 14 reactoare au fost repuse în funcţiune în arhipelag după o înăsprire strictă a normelor de siguranţă, potrivit AFP.
Centrala nucleară Kashiwazaki-Kariwa se întinde pe o suprafaţă de 400 de hectare pe coasta Mării Japoniei, în faţa peninsulei coreene. Este prima repornire a unei centrale nucleare de către Tepco, care este şi operatorul centralei Fukushima Daiichi, conform sursei citate.
Opinia publică din zona în care se află centrala este profund divizată, precizează sursa: potrivit unui sondaj realizat în septembrie de departamentul Niigata, aproximativ 60% dintre locuitori se opun repornirii, în timp ce 37% sunt favorabili acesteia.
Şapte grupuri anti-repornire au depus în ianuarie o petiţie semnată de aproape 40.000 de persoane către Tepco şi către Autoritatea de Reglementare Nucleară din Japonia, argumentând că centrala se află într-o zonă cu falie seismică activă, deja afectată de un cutremur puternic în 2007, mai adaugă AFP.













































Opinia Cititorului