Joe Biden - subiectul anchetei deschise de trei comisii din Congresul american

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 septembrie 2023

Sursa foto: facebook / President Joe Biden

Sursa foto: facebook / President Joe Biden

English Version

Joe Biden, preşedintele SUA, se află în centrul unei anchete declanşată în urmă cu două zile de trei comisii conduse de congresmenii republicani din Camera Reprezentanţilor, cu privire la fapte ce ar fi fost comise de acesta în perioada în care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al SUA, relatează cotidianul american The Epoch Times. Ancheta se doreşte a fi un preambul al lansării procedurii de destituire din funcţie, iar reprezentanţii Partidului Republican susţin că există destule dovezi privind conduita incorectă a actualului preşedinte american.

Principalele acuzaţii aduse preşedintelui Biden în cadrul anchetei sunt următoarele:

- Joe Biden ar fi fost implicat într-o schemă de mituire cu un cetăţean străin, conform unui document confirmat de directorul FBI, Christopher Wray.

- preşedintele Biden ar fi compromis securitatea naţională a SUA prin încheierea de acorduri cu adversari străini.

- Joe Biden ar fi influenţat demiterea procurorului general ucrainean pentru a ajuta compania de energie Burisma, care l-a angajat pe fiul său, Hunter Biden, pe post de consilier şi care a primit sume semnificative.

Potrivit republicanilor, există dovezi tot mai clare că Joe Biden a fost implicat în schemele de influenţă ale membrilor familiei, inclusiv în timpul mandatului său de vicepreşedinte. Acuzatorii lui Joe Biden oferă 20 de exemple ale implicării actualului preşedinte american în scheme de corupţie.

Ei arată că, în iulie 2003, fostul asociat de afaceri al lui Biden, Devon Archer, a descris cum Joe Biden era "Brandul" folosit pentru trimite "semnale" de putere, acces şi influenţă, în scopul accesării de către membrii familiei actualului preşedinte a unor finanţări din partea unor cetăţeni străini. Devon Archer a afirmat că a fost martor la cel puţin 10 conversaţii în care vicepreşedintele Biden a discutat partenerii de afaceri din străinătate ai fiului său, Hunter Biden.

Congresmenii republicani au prezentat în mass-media americană declaraţii ale mai multor funcţionari publici şi documente care arată o succesiune a implicării actualului preşedinte american în afacerile derulate de Hunter Biden.

Astfel, vicepreşedintele Joe Biden ar fi participat la o cină, în februarie 2014 - luna şi anul în care Federaţia Rusă a invadat Crimeea -, la care au fost prezenţi mai mulţi oligarhi din Rusia şi Kazakhstan, care ulterior au derulat afaceri de milioane de dolari cu Hunter Biden şi asociaţii săi. După numai un an, în aprilie 2015, vicepreşedintele Biden a luat masa cu partenerii străini ai lui Hunter Biden, inclusiv cu Vadym Pozharsky, CEO-ul companiei Burisma din Ucraina, care la acea vreme era investigată pentru fapte de corupţie din dispoziţia procurorului general ucrainean Viktor Shokin. Potrivit surselor citate de congresmenii republicani, în urma întâlnirii respective Joe Biden a solicitat conducerii Ucrainei schimbarea din funcţia de procuror general a lui Viktor Shokin, ceea ce s-a şi întâmplat. În acest sens, congresmenii republicani arată că, în 4 decembrie 2015 Eric Schwerin, partenerul de afaceri al lui Hunter Biden, i-a trimis un e-mail, despre implicarea lui Hunter Biden în compania energetică Burisma, lui Kate Bedingfield, angajată la biroul vicepreşedintelui american Joe Biden. Conform lui Devon Archer, după o întâlnire a consiliului de administraţie Burisma în Dubai în seara de 4 decembrie 2015, Hunter Biden "a sunat Washingtonul" pentru a cere scoaterea de sub presiunea procurorilor de la Kiev companiei ucrainene în care activa. În aceeaşi seară, Kate Bedingfield i-a răspuns domnului Schwerin spunând: "VP a aprobat solicitarea". Legăturile cu Ucraina nu s-au oprit aici, existând dovezi care arată că în 2016, Biden a discutat cu preşedintele Petro Poroshenko despre compania Burisma, unde Hunter Biden era membru al Consiliului de Administraţie.

Din dovezile prezentate mass-mediei de congresmenii Partidului Republican mai reţinem că James Gilliar, un apropiat al familiei Biden, a trimis în mai 2017 un e-mail lui Hunter Biden pentru a stabili modul în care vor împărţi profitul din afacerea lor cu CEFC, o companie energetică legată de Partidul Comunist Chinez. Gilliar a indicat că Joe Biden ar primi 10%, ceea ce a fost confirmat de fostul partener de afaceri al familiei Biden, Tony Bobulinski. Dovezile citate mai arată că în 20 mai 2017, James Gilliar i-a spus lui Tony Bobulinski "Nu menţiona implicarea lui Joe, decât atunci când sunteţi doar voi doi, faţă în faţă".

Într-un e-mail din 21 septembrie 2017, Hunter Biden a scris că Joe Biden este partenerul său de afaceri şi a furnizat numărul de telefon personal al tatălui său în caz că destinatarul caută confirmare. E-mailurile arată, de asemenea, că Hunter Biden, oficialii CEFC şi Joe Biden ar fi împărţit birourile sub numele Hudson West/CEFC/Biden Foundation.

Anterior, în 30 iulie 2017 Hunter Biden a cerut bani de la partenerii săi chinezi şi asugerat că lângă el, prezent la discuţia telefonică, se află Joe Biden. Mai mult Hunter şi-ar fi ameninţat partenerii de afaceri: "Dacă primesc un apel sau un mesaj de la oricine este implicat în asta în afară de tine, mă voi asigura că între omul care stă lângă mine şi fiecare persoană pe care o cunoaşte va exista o ură veşnică şi vei regreta că nu ai urmat îndrumările mele directe".

Preşedinte al CEFC era Ye Jianming, un miliardar chinez apropiat al Partidului Comunist Chinez. Ye a declarat că viziunea CEFC China "este de a obţine resurse străine şi de a servi strategia naţională".

Referitor la relaţiile cu compania din China, martorul Rob Walker a declarat în timpul audierii din decembrie 2020 de la FBI că Joe Biden a participat la o întâlnire CEFC. Mai mult, în calitate de vicepreşedinte, Joe Biden i-a permis fiului său să călătorească cu el cu Air Force Two pentru a face afaceri în întreaga lume. Vicepreşedintele Biden l-ar fi luat pe Hunter Biden în cel puţin 15 ţări unde au promovat "Brandul" familiei.

Republicanii mai arată că partenerii de afaceri ai lui Hunter au vizitat de peste 80 de ori Casa Albă în perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte.

Casa Albă şi susţinătorii preşedintelui Biden au respins vehement aceste acuzaţii, considerându-le ca fiind nefondate şi politice. Ei susţin că acuzaţiile au fost construite pe baza unor informaţii false şi că nu există dovezi concrete care să susţină aceste afirmaţii.

Cu toate acestea, prin prisma alegerilor prezidenţiale americane din 2024, această anchetă de destituire ar putea influenţa în mod semnificativ cursul politicii SUA în următorii ani. Republicanii văd această anchetă ca pe o modalitate de a submina poziţia preşedintelui Biden şi de a încerca să recâştige controlul asupra Casei Albe, în timp ce democraţii consideră că este un efort politic partizan menit să destabilizeze guvernarea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pacat ca democratia americana candva "exemplara",

    a ajuns la nivelul fostelor tari comuniste unde justitia 

    era folosita ca arma impotriva opozitiei

    au ascuns si asa prea mult magariile clanului biden , nu s-a mai putut .asta-i inceputul .....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb