Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti resping proiectul Guvernului privind pensiile magistraţilor

A.N.
Politică / 24 noiembrie 2025

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti resping proiectul Guvernului privind pensiile magistraţilor

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au adoptat, cu o largă majoritate, un punct de vedere prin care resping propunerea legislativă a Guvernului privind modificarea pensiilor magistraţilor, potrivit news.ro, de la care relatăm cele ce urmează.

În Adunarea Generală desfăşurată, astăzi, au fost prezenţi 216 din 243 de judecători, iar 215 dintre ei au votat împotriva proiectului de lege. Reprezentanţii instanţei au transmis că resping modificările propuse şi că îşi menţin poziţia exprimată anterior alături de Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul legislativ privind pensiile de serviciu, elaborat de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Justiţiei, a fost publicat săptămâna trecută în procedură de transparenţă decizională. Documentul prevede ca pensia magistraţilor să fie de 55% din media indemnizaţiilor brute din ultimii cinci ani, fără a depăşi 70% din ultima indemnizaţie netă.

De asemenea, vârsta de pensionare ar urma să crească treptat până la 65 de ani, într-o perioadă de tranziţie de 15 ani începând cu 1 ianuarie 2026. Proiectul menţine vechimea minimă de 25 de ani în magistratură, însă reduce la 10 ani perioada care poate fi asimilată activităţii în alte domenii juridice.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis proiectul către instanţe şi parchete, adunările generale urmând să fie convocate pe 24 şi 25 noiembrie. După centralizarea punctelor de vedere, Plenul CSM va emite avizul instituţional.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    Tupeu ,aroganță la maxim....

    În afară de bani ,aveți medicamente , ochelari, proteze ,dentiție gratuite etc 

    În asta constă independența voastră ? 

    Păi cine vă deranjează ? 

    Câștigați toate procesele căci tot voi vă judecați ,nu aveți nici o responsabilitate nici control profesional ,țineți un dosar cât vreți chiar peste zece ani...

    Rușine...dar știu că nu vă este.... 

    Au cetățenie română acește ființe ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0905
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8633
Gram de aur (XAU)Gram de aur621.3365

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb