Judecătorul Alin Ene: Preşedintele nu poate organiza referendum pentru plecarea CSM

A.D.
Politică / 21 decembrie 2025

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, declară duminică seară că nu există niciun temei de drept care să permită preşedintelui ţării organizarea unui "referendum în cadrul corpului magistraţilor" pentru "plecarea CSM" şi, pentru a înţelege mai usor încălcarea separaţiei puterilor în stat, e ca şi cum Justiţia ar organiza un referendum naţional pentru demiterea Preşedintelui ori pentru dizolvarea Parlamentului, conform postării de pe pagina sa oficială de Facebook.

”România - Stat de drept sau nu? Nu există niciun temei de drept care să permită preşedintelui ţării organizarea unui "referendum în cadrul corpului magistraţilor" pentru "plecarea CSM". Pentru a înţelege mai usor încălcarea separaţiei puterilor în stat, e ca şi cum Justiţia ar organiza un referendum naţional pentru demiterea Preşedintelui României ori pentru dizolvarea Parlamentului”, scrie judecătorul într-o postare pe Facebook.

Alin Ene mai arată că, ”chiar dacă s-ar realiza o atare consultare, aceasta nu ar conduce decât la o nouă dezamăgire pentru preşedinte, deja dezamăgit că din 885 (nu 1000) de semnatari ai unei petiţii care susţine libertatea de exprimare (din care majoritatea covârşitoare procurori şi pensionari), doar 20 au vrut să se întâlnească cu acesta”.

”Probabil sfătuitorii pe justiţie i-au prezentat acea listă denaturat, drept magistraţi nemulţumiţi de CSM şi de acolo încrederea oarbă şi speranţele deşarte”, subliniază membrul CSM în postarea de pe Facebook.

Ene mai scrie că ”membrii CSM "pleacă de urgenţă" doar dacă Adunările Generale ale judecătorilor (nu vorbim de procurori, trecuţi în plan secund de preşedinte) decid revocarea acestora, deci ”sigur nu atunci când vrea un om, fie el chiar şi Preşedintele ţării, care nu are nicio atribuţie în organizarea si administrarea Justiţiei, tocmai aceasta fiind garanţia separaţiei puterilor în stat, specifică statului de drept”.

În final, Ene conchide cu ideea că: ”Dacă tot pornim pe drumul plebiscitului, poate ar trebui să renunţăm la discriminare şi să tratăm toate puterile statului în mod similar. Aşadar, pe când un referendum pentru a stabili dacă Guvernul, Parlamentul şi Preşedintele României se mai bucură de susţinerea poporului? Până atunci, a se nota că asemenea declaraţii şi demersuri sunt absolut inacceptabile în orice stat democratic. Sigur că ele sunt probabil fireşti în state mai puţin democratice, pe care poate că nu ar trebui să ni le setăm drept exemple de bune practici. Deci întrebarea este foarte simplă: ce viitor vrem pt România? Ne dorim democraţie, stat de drept, UE? Sau o luăm în direcţia opusă? Nu există un răspuns corect. Majoritatea decide, cât încă mai suntem o democraţie”.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. CSM nu este o putere in Stat si nu poate fi asimilat Parlamentului sau Institutiei Prezidentiale .Atit Presedintele cit si Parlamentul sunt alesi ai poporului in mod direct prin alegeri .Problema ridicata de Presedinte decide daca CSM se comporta in spiritul legii ce prevede obligatia Institutiilor statului de a decide in sensul fuunctionarii si in sensul sprijinirii interesului public si nu invers .

    Ati lasat sa se deschida cutia Pandorei cu anularea alegerilor. Distractie placuta!

    csm afara din tara

    nimeni nu poate sa faca nimic impotriva magariilor voaste , va cresteti salariile singuri cum vreti , nu dati socoteala la nimeni , sunteti dumnezei pe pamant ?

    Stat de drept inseamna sa va suporte lumea mojiciile voastre , asteptarea prescriptiilor sa scape hotii ?

    justitia corupta urla ca se strange lantul, pensii nesimtite

    Domnul acesta chiar e judecator? Nu stie ca ce nu e interzis de lege, este permis?

    Trebuie schimbata legea de functionare a CSM, astfel incat cine aproba membrii CSM, adica Senatul, sa-i poata si demite in anumite conditii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb