Jurista reformistă Vjosa Osmani a fost aleasă preşedinte al Kosovo

G.U.
Internaţional / 4 aprilie 2021

Jurista reformistă Vjosa Osmani a fost aleasă preşedinte al Kosovo

Jurista Vjosa Osmani a fost aleasă astăzi de către deputaţi preşedintele Kosovo, consacrând astfel instalarea la putere a unei noi generaţii, hotărâte să pună capăt corupţiei, informează AFP, conform Agerpres.

Vjosa Osmani, 38 de ani, cea mai populară personalitate politică din Kosovo, a obţinut 71 de voturi din partea celor 82 de deputaţi prezenţi, mai mult decât cvorumul necesar, potrivit numărătorii oficiale.

Parlamentul kosovar s-a reunit iniţial sâmbătă seară pentru a se pronunţa asupra candidaturii lui Vjosa Osmani, dar parlamentari ai opoziţiei şi minorităţii sârbe au boicotat sesiunea, iar cvorumul necesar de 80 de deputaţi din totalul de 120 pentru validarea alegerilor nu a fost îndeplinit.

Vjosa Osmani este aliata noului prim-ministru reformist al Kosovo, Albin Kurti. Mişcarea de stânga Vetevendosje (VV, Autodeterminare) a lui Kurti a câştigat detaşat alegerile legislative din februarie, cu peste 50% din voturi, notează sursa citată.

Recentele alegeri au confirmat prăbuşirea vechii gărzi a foştilor comandanţi separatişti din războiul împotriva forţelor sârbe (1998-99), care au dominat viaţa politică mai bine de un deceniu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb