Jurnal de criză

20 iunie 2012

Posibila renegociere a acordului de sprijin al Greciei impulsionează euro

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Jurnal de criză / 20 iunie 2012

Spania a vândut obligaţiuni peste ţinta maximă propusă  

Auditul privind sectorul bancar spaniol, amânat

Euro s-a apreciat ieri, pe pieţele internaţionale, în raport cu dolarul, după ce un oficial al Uniunii Europene a declarat, în condiţii de anonimitate, că va fi luată în calcul o modalitate politic acceptabilă de renegociere a condiţiilor acordului de salvare a Greciei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Patru scenarii post-alegeri în Grecia

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Principalele scenarii posibile cu privire la Grecia şi zona euro după alegerile cruciale de ieri, care ar putea influenţa viitorul ţării, merg de la cele mai negre şi până la unele mai puţin defavorabile, relatează AFP, care prezintă succint...

"Carrefour" iese de pe piaţa Greciei

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Retailerul francez "Carrefour" SA, al doilea la nivel mondial, îşi vinde participaţia pe care o deţine la divizia din Grecia către grupul "Marinopoulos", partenerul său pe piaţa locală, şi va înregistra un cost excepţional de 220...

Demonstraţii în Portugalia

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Mii de persoane au manifestat sâmbătă, pe străzile Lisabonei (Portugalia), la apelul CGTP, principala confederaţie sindicală din ţară, protestând faţă de politica de austeritate decisă de guvern.

Bundesbank nu vrea uniune bancară

Bundesbank nu vrea uniune bancară

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 13 iunie 2012

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, respinge ideea creării unei uniuni bancare europene, dacă nu se realizează mai întâi o uniune bugetară cu reguli stricte, în baza cărora statele să cedeze o parte din suveranitate.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo