Jurnal de criză

24 iunie 2012
Grecia ar putea fi retrogradată la statutul de piaţă emergentă

Grecia ar putea fi retrogradată la statutul de piaţă emergentă

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 22 iunie 2012

Bursa de Valori din Atena a fost plasată sub revizuire pentru reclasificare la statutul de piaţă emergentă de către MSCI Inc., iar dacă această decizie va fi luată, Grecia va deveni primul stat dezvoltat din UE care va fi retrogradat la statutul de ţară în curs de dezvoltare, conform Bloomberg. Indicele MSCI Greece, care include numai două companii, "nu mai este din punct de vedere structural în linie cu cerinţele privind pieţele dezvoltate", conform MSCI.

Franţa pierde 140 miliarde euro anual din cauza crizei

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 21 iunie 2012

Crizele succesive prin care a trecut Franţa după falimentul băncii americane de investiţii "Lehman Brothers", în 2008, au costat Franţa aproape 7 puncte procentuale din creşterea PIB, respectiv 140 de miliarde euro (178 miliarde dolari) anual, conform estimărilor Institutului naţional de statistică şi studii economice (Insee).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Blocaj în economia Greciei

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 21 iunie 2012

Colapsul politic din Grecia, care a accelerat retragerea depozitelor din băncile elene, a generat un blocaj în economia ţării, în condiţiile în care companiile nu mai pot obţine credite, chiar şi atunci când prezintă registre solide de comenzi,...

Patru scenarii post-alegeri în Grecia

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Principalele scenarii posibile cu privire la Grecia şi zona euro după alegerile cruciale de ieri, care ar putea influenţa viitorul ţării, merg de la cele mai negre şi până la unele mai puţin defavorabile, relatează AFP, care prezintă succint...

"Carrefour" iese de pe piaţa Greciei

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Retailerul francez "Carrefour" SA, al doilea la nivel mondial, îşi vinde participaţia pe care o deţine la divizia din Grecia către grupul "Marinopoulos", partenerul său pe piaţa locală, şi va înregistra un cost excepţional de 220...

Demonstraţii în Portugalia

A.V.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 18 iunie 2012

Mii de persoane au manifestat sâmbătă, pe străzile Lisabonei (Portugalia), la apelul CGTP, principala confederaţie sindicală din ţară, protestând faţă de politica de austeritate decisă de guvern.

Bundesbank nu vrea uniune bancară

Bundesbank nu vrea uniune bancară

V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 13 iunie 2012

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, respinge ideea creării unei uniuni bancare europene, dacă nu se realizează mai întâi o uniune bugetară cu reguli stricte, în baza cărora statele să cedeze o parte din suveranitate.

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2339
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5584
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6804
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0378
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.8893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo