Kaufland România continuă plantarea de mini-păduri urbane în zona parcărilor exterioare ale magazinelor, un demers început în 2023, unic în retailul românesc, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Proiectul este derulat împreună cu Asociaţia EcoAssist, prin programul „Plantăm fapte bune în România”, şi adresează lipsa spaţiilor verzi şi calitatea scăzută a aerului - doi factori care afectează direct calitatea vieţii în mediul urban.
În perioada aprilie-mai 2025, au fost amenajate patru mini-păduri noi în Moineşti, Brăila, Năsăud şi Bragadiru. Aproximativ 3.200 de puieţi din specii autohtone - stejar pedunculat, gorun, frasin, maclură sau scoruş - au fost plantaţi cu ajutorul a peste 30 de voluntari - angajaţi Kaufland care au ales să se implice activ în transformarea oraşelor în care trăiesc.
Totodată, mini-pădurile plantate în 2024 în Vişeu de Sus şi Zalău au fost completate cu peste 1.000 de puieţi. Vegetaţia deja existentă se dezvoltă bine, iar noile completări asigură o creştere echilibrată şi durabilă a spaţiilor verzi. Mini-pădurile din Popa Nan şi Emil Racoviţă - Bucureşti, precum şi cea din Piteşti, primele plantate în cadrul iniţiativei, continuă să se dezvolte armonios. Rata de prindere este ridicată, iar starea generală a copacilor confirmă eficienţa modelului.
„La Kaufland, avem grijă de mediu şi de oameni. Credem că oraşele pot şi trebuie să devină mai respirabile. Să însemne mai mult decât beton şi asfalt. Mini-pădurile urbane din parcările magazinelor arată că dezvoltarea urbană poate merge mână în mână cu natura - dacă suntem deschişi să privim lucrurile diferit şi să facem alegeri curajoase. Ne dorim ca acest proiect să inspire şi să devină un standard în oraşele României”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Mini-pădurile sunt plantate folosind metoda japoneză Miyawaki - o tehnică ce presupune plantări dense, cu specii locale, care creează ecosisteme stabile şi rezistente. Vegetaţia creşte rapid, nu are nevoie de întreţinere intensivă, ajută la scăderea temperaturii în zonele construite şi oferă un habitat natural pentru păsări, insecte şi mamifere mici. Beneficiile sunt multiple şi vizibile: aer mai curat, umbră, linişte, biodiversitate.
Proiectul a avut un impact semnificativ şi asupra culturii organizaţionale, prin implicarea activă a angajaţilor în acţiuni de voluntariat. De la o plantare la alta, tot mai mulţi angajaţi Kaufland au ales să se alăture acestui demers, devenind parte dintr-o iniţiativă care îmbină responsabilitatea socială cu grija faţă de mediu.
Până în prezent, reţeaua Kaufland include 11 mini-păduri - zece sunt amenajate în parcările magazinelor din diferite regiuni ale ţării, iar una în curtea unei şcoli din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.
Proiectul face parte din strategia pe termen lung a Kaufland de a investi în soluţii durabile, cu impact pozitiv cuantificabil pentru mediu şi pentru comunităţile locale.
„Plantăm fapte bune în România” este o iniţiativă naţională de împădurire prin voluntariat, derulată de Asociaţia EcoAssist, care aduce împreună cetăţeni, companii şi autorităţi locale pentru a combate efectele schimbărilor climatice şi a construi un viitor mai verde. Kaufland România este partener principal al proiectului încă din 2016 şi sprijină constant extinderea reţelei de spaţii verzi urbane.
Opinia Cititorului