Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, că în două-trei săptămâni, maxim, trebuie să avem un Guvern, informează news.ro.
Despre propunerea de premier, el a arătat că trebuie un om care poate fi acceptat de toată lumea şi probabil că acel om nu poate veni nici din PSD, nici din PNL. Kelemen Hunor a mai spus că trebuie găsit acel om, un om care ştie să gestioneze crize, crize politice, lipsa de încredere, trebuie gestionată criza guvernamentală şi nu crede că România nu are un om care are această capacitate.
”Din punctul meu de vedere, din punctul nostru de vedere, nu sunt soluţii miraculoase. Deci, ceea ce am spus şi public în aceste zile am spus şi domnului preşedinte. Sigur, este o primă discuţie informală cu toţi liderii din fosta coaliţie. Vorbim acum la timpul trecut, dar sigur că în două-trei săptămâni, maxim, trebuie să avem un Guvern. Se poate forma un Guvern. Nu există că nu se poate, până la urmă”, a declarat Kelemen Hunor, la Ştirile ProTv.
Preşedintele UDMR a precizat că refacerea coaliţiei este prima opţiune.
”Prima opţiune pentru noi este refacerea coaliţiei. Sigur, trebuie un om care poate fi acceptat de toată lumea, şi de PNL şi de PSD şi de noi şi de cei de la USR. Şi probabil că acel om nu poate veni nici din PSD, nici din PNL, fiindcă atunci se pune problema pentru celălalt partid cum acceptă după această aventură. Un om pe care poate să-l accepte şi Grindeanu şi PSD-ul şi ceilalţi. Bineînţeles că, până la urmă, în coaliţie suntem patru-cinci actori, dar trebuie găsit acel om, un om care ştie să gestioneze crize, crize politice, lipsa de încredere, trebuie gestionată criza guvernamentală. Eu nu cred că România nu are un om care are această capacitate. Spun, e o aventură, fiindcă a fost o aventură politică. Ai dărâmat un guvern fără să pui ceva la loc, fără să ai o soluţie, ce să pui în locul acelui guvern”, a menţionat Kelemen Hunor.
El a subliniat că oaltă variantă pe care o ia în calcul UDMR ar fi un guvern minoritar, „dar cu o susţinere foarte fermă şi foarte transparentă şi pe un angajament minimal cel puţin pe acest an”.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2026, 19:31)
Acel om ar fi cineva ca președintele. Putem încerca pm oricine dar președintele să fie tot timpul la guvern. Pt că solutia la îndemână anume de ex coleg de generație cu președintele în lot ar face să curgă biții desore exploatarea omului de către matematician
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.05.2026, 21:49)
voi maghiarii vreti sa tineti harcov in evul mediu si ati reusit.
cei mai multi si mai prosti si mai analfabeti copii, cetateni si asistati sociali din ro.
„Doar două județe, Covasna și Harghita nu au echipe de robotică”
noi romanii va dorim sa ramaneti asa in evul mediu in harcov analfabeti si prosti inca 1000000 de ani
sa nu cumva sa cunoasteti limba romana, engleza sau vreo alta limba in afara de limba voastra materna.
sunteti cea mai buna inspiratie a tuturor in materie de inapoiati si analfabeti.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2026, 00:35)
De unde le scoti? Mai sunt vreo 20 de judete mai sarace decat HR si CV.
2.2. Hahaha (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Neamțul în data de 08.05.2026, 10:45)
Văd că că ai apucături rasiste avansate oricum nu îți recomand în Germania, Austria Anglia etc să te lauzi că ești român vei fi surprins de reacția oamenilor de acolo, oricum în max 15 ani cea mai mare minoritate etnică in Romania vor fi indienii, nepalezii și africanii analfabeți și violenți deci te poți pregăti la următoarea rundă de rasism
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.05.2026, 08:57)
criza va tine atata timp cat sa-i bage in groapa pe romani