Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacţionat ironic la afirmaţiile preşedintelui ANAF, Adrian Nica, privind calcularea gemului de casă în GAP-ul de TVA, anunţând pe Facebook că „îşi recunoaşte vina” pentru că a făcut „şase borcane de gem de prune” din producţie proprie.
„Recunosc fără rezerve: am încălcat legea! În weekend, împreună cu soţia mea, am făcut şase borcane de gem de prune. Din prunele noastre, în oala noastră, cu vinovăţia noastră. Aş fi făcut şi pălincă, dar prunele nu au fost suficiente”, a scris liderul UDMR.
Hunor a continuat în aceeaşi notă satirică, întrebându-se „când va veni ANAF să-i confişte probele”: „Şase borcane de gem - şase lovituri ascunse la buget. Serios acum: preşedintele ANAF chiar crede că gemul de casă e gaura neagră a economiei? Dacă aşa merg lucrurile, anul viitor va trebui să raportăm şi conservele bunicii. Pe etichetă am putea să scriem: «Produs cu risc fiscal - consumul se recomandă sub supravegherea autorităţilor»”.
În finalul postării, Kelemen Hunor a adoptat un ton serios, afirmând că autorităţile ar trebui „să-i urmărească pe marii evazionişti, nu pe bunicile care fac conserve”.
Declaraţiile sale vin după ce şeful ANAF, Adrian Nica, a susţinut că produsele realizate pentru consum propriu, precum gemul de casă, afectează colectarea TVA şi contribuie la creşterea GAP-ului fiscal al României, potrivit metodologiei Comisiei Europene.














































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2025, 02:16)
Am o amica pe care o ,,fericesc " iar dansa ma finantiaza cu generozitate . Am intrebat-o daca anaf-ul ma poate impozita si mi-a spus ca nu exista lege pt impozitarea amantilor . Eu tind sa-i dau dreptate si cred ca , stie cum sta treaba mai ales ca sotul sau lucreaza la anaf
2. Ilie Sărăcie de la Anal e Bolovan
(mesaj trimis de Gogu în data de 17.10.2025, 08:16)
Ilie Sărăcie de la Anal e Bolovan...este clar că toți proștii ajung în funcție de conducere la stat...au limba fina și catifelată și ajung la conducere datorită calităților de serviabili pt șefi și pentru odele aduse șefilor și așa au și ei pretenția de la ceilalți să fie tratați.Nu contează cat de prost ești...important e ce și cât de puțin gândești.Si când ajungi șef la Anal nu te iei de marii evazioniști că aia sunt apărați de Anal te iei de bătrânele care fac gem și zacusca de cele care vând pătrunjel și care nu se pot apăra.Nu credeam că se poate ca țară să coborâm atât de jos pentru că suntem o țară bananieră cu astfel de specimene care ar trebui sincer să facă o muncă care sa nu le stimuleze prea tare puținii neuroni...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.10.2025, 09:28)
Ioana Petrescu-Usturoi a fost o vizionara.
E adevarat ca domnul Nica e absolvent al Universitatii „Artifex”, dar gindeste ca absolventa de Harvard.