Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că varianta Uniunii şi prima variantă pentru toată lumea este un guvern majoritar şi el este convins că va fi un astfel de guvern iar PSD-ul, aşa cum crede el, va fi în guvern, informează Agerpres.
Potrivit lui Kelemen Hunor, România, în acest moment, nu este pregătită pentru impozitul progresiv iar prima necesitate a guvernului este să aducă aproape 30 de miliarde în plus, la venituri, ca să ajungem la deficitul de 7%.
"Varianta noastră şi prima variantă pentru toată lumea este un guvern majoritar şi eu sunt convins că va fi un guvern majoritar" a declarat Kelemen Hunor, la Parlament. El a precizat că preşedintele trebuie să propună un premier, nu eu. "Dacă va încredinţa domnului Bolojan formarea guvernului, domnul Bolojan va avea datoria, obligaţia, responsabilitatea de a crea o majoritate. Şi sunt convins că va reuşi, fiindcă PSD-ul, aşa cum cred eu, va fi în guvern", a precizat liderul UDMR.
Despre mandatul cu care va merge UDMR la consultările la la Cotroceni, Kelemen Hunor a menţionat că sunt mai multe şcoli de gândire privind taxele şi impozitele, într-o astfel de situaţie. "Eu cred că trebuie să împărţim în două ce avem de făcut. Prima necesitate este să aducem aproape 30 de miliarde în plus, la venituri, ca să ajungem la deficitul de 7%. Asta nu poţi să aduci doar din tăieri şi trebuie să vezi cum poţi să creşti veniturile. Crescând TVA-ul sau colectând mai bine. Creşterea TVA-ului este cea mai simplă variantă, pentru orice om, pentru orice finanţist, fiindcă, pe hârtie cel puţin, imediat vin mai mulţi bani. Dar creşterea cu un punct procentual a TVA-ul înseamnă în jur de 7 miliarde, până la 7 miliarde, şi s-ar putea să oprească consumul, şi atunci ceea ce e pe hârtie, în realitate, nu va fi, şi sigur că va creşte inflaţia", a menţionat el
. Kelemen Hunor a arătat că trebuie foarte bine chibzuit, adăugând că el nu s-ar aventura în acest moment, pentru că sunt mai multe variante şi trebuie văzut care este varianta cea mai bună, cea mai potrivită.
"Nu se poate introduce de la o zi la alta. Deci eu nu m-aş duce, deocamdată, nici cu impozitul progresiv, pentru care România, în acest moment, nu este pregătită. Nu ştii venitul global, n-ai cum să calculezi venitul global. Fără venitul global, n-ai cum să faci o impozitare progresivă corectă, justă", a explicat Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR a mai declarat că cea mai importantă problemă, dincolo de a aduce imediat venituri la buget este o guvernare mai justă.
"La periferia societăţii, nu din punct de vedere geografic, ci din punct de vedere social, în România sunt foarte mulţi oameni. Şi trebuie să simtă fiecare om că această guvernare, acest preşedinte, este în stare să facă o politică mai justă pentru fiecare om", a subliniat el.
Liderul UDMR a mai spus că nu este de acord cu renunţarea la programul de finanţare Anghel Saligny.
"Să renunţi la Angel Saligny înseamnă să renunţi la investiţii în comunităţi mici şi mijlocii. În primul rând, fiindcă oraşele mari au venituri, au bani, au posibilitatea de a investi. Înseamnă că exact la acei oameni renunţi, care sunt la periferie şi care au condiţii de viaţă mai puţin bune decât cei care stau în oraşele mari, în mediul urban. Ar fi o greşeală. Şi mai ales că aceste investiţii sunt în infrastructură. Nu sunt nici în săli de sport, nici în cămine culturale unde eventual mai poţi să amâni investiţiile. Sunt în drumuri, în apă, în canalizare", a explicat Kelemen Hunor.
1. Tva cu 2 % mai mult permite renegocierea PNRR
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 16:15)
Odata ca Tva era 24 % cand economia bubuia, acum 8 ani. Legislatia fiscala dureaza mult si acum e important sa mearga Bolos cu ceva rapid la UE aratand ca se vor reduce deficitele in viitor ca sa poata intra bani din Pnrr si care ar reduce deficitul de cont curent si ar reduce riscul de tara pe piata internationla. Asta cu impozitul progresiv nu trece ca elitele politice ar fi afectate, si cum sa treaca de ele o asa mpasura?!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:06)
Man, in sine nu ar fi rau impozit progresiv, faza e ca aia de castiga mult vor avea cota neglijabila raportat la veniturile lor foarte mari, pe cand aia middle class ar plati cel mai mult in termeni absoluti.
2. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 27.05.2025, 16:46)
Intreaga structura a statului numit Romania este format ca un paienjenis de interese ce ofera doar unora accesul la beneficiile statului .Intrebarea este unde anume poti lovi piesele dominoului pentru ca intreaga structura sa cada de la sine .Accesul la banii din Angel Saligny sau la angajarile preferentiale sau la alte diferite forme de recompensa si-au dovedit in aceasta situatie politica inutilitatea .Societatea isi doreste schimbarea dar nici un caz schimbarea directiei spre Rusia ci mai degraba schimbarea elitelor politice care indiferent de beneficiile oferite cetatenilor nu a mai fost votat .Nicusor Dan poate intelege ca fara Bolojan ca si Premier si fara scoaterea unor factori decizionali ,membri ai fostelor partide aflate la guvernare, din sistemul politic vizibil ,nu poate continua .Cum poate face Nicusor Dan schimbarea fara a leza mari categorii sociale ce si-au pus toata speranta in el ? Este o munca de Sisif sa contabilizezi toate micile pierderi (ele fac intregul ) ce par a nu impacta decisiv Sistemul dar care sunt raul cel mare daca ai o imagine de ansamblu .Aceste mici scurgeri de singe economic trebuiesc identificate si eliminate .In tacere ,cei afectati, vor intelege situatia ,care va putea fi refacuta in timp (ca promisiune ), pe masura ce timpul trece si PIBul creste . Luati cite putin de la cei multi ce profita nemeritat si corectati citeva nedreptati esentiale identificate ca imposibil de acceptat de catre societate .UE va ajuta atita cit poate oferind o parte din banii dezvoltarii daca puneti si voi jumatatea voastra . Vindeti toate activele statului neperformante si faceti rapid o reforma adm - teritoriala .Altfel nu se poate .Nu veti rezista .
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:09)
Udmr nu va accepta asa ceva.
PS: cui veti vinde activele de stat? Sper ca nu corporatiilor majoritar detinute de alte state.
3. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 27.05.2025, 19:43)
...