Klaus Iohannis a discutat subiectele de pe agenda reuniunii Consiliului European cu ambasadorii statelor UE

George Forcoş
Politică / 23 iunie 2016

Subiectele de pe agenda reuniunii Consiliului European şi obiectivele României la Summitul NATO s-au numărat printre temele discuţiilor ce au avut loc, joi, între preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru găzduit de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 28-29 iunie, despre obiectivele României la viitorul Summit NATO ce va avea loc la Varşovia pe 8 şi 9 iulie, precum şi despre evoluţiile din plan regional.

Preşedintele României a felicitat Olanda pentru eforturile depuse pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an, într-un context european şi regional marcat de numeroase provocări.

Potrivit comunicatului citat, şeful statului a subliniat faptul că România este "o democraţie puternică, cu instituţii democratice solide şi, totodată, reprezintă un factor de stabilitate în regiune".

"Referitor la procesul alegerilor locale, recent încheiat, preşedintele României a menţionat că acesta a fost bine organizat şi cu foarte puţine incidente semnalate, ceea ce a arătat o îmbunătăţire clară a calităţii procesului electoral în România. În actualul context european, şeful statului a subliniat că România rămâne un stat membru de încredere al Uniunii, angajat în favoarea proiectului european, obiectivul nostru principal fiind o Uniune Europeană puternică. Cetăţenii români sunt printre cei mai dedicaţi proiectului european, ei având încredere în viitorul Uniunii Europene", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Legat de referendumul aflat în desfăşurare în Marea Britanie privind apartenenţa la Uniunea Europeană, preşedintele Iohannis a exprimat speranţa că cetăţenii britanici vor decide menţinerea Regatului Unit în familia europeană.

"Un asemenea rezultat este, în opinia României, cea mai bună opţiune atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei", mai menţionează sursa citată.

Referitor la fenomenul migraţiei, Iohannis a reiterat poziţia potrivit căreia România rămâne în favoarea unui răspuns comun la nivel european pentru abordarea acestei provocări deosebit de complexe, subliniind necesitatea unor măsuri pentru consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit pentru a aborda cauzele profunde ale acestui fenomen. Pe de altă parte, şeful statului s-a pronunţat împotriva soluţiilor care se bazează pe mecanisme obligatorii de distribuţie şi sancţiuni financiare.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb