Preşedintele Klaus Iohannis susţine că, după trei ani "marcaţi de criza statului de drept în care PSD a aruncat România, după o guvernare care a eşuat în toate domeniile esenţiale", a venit momentul ca normalitatea să revină în ţara noastră, informează News.ro.
Astfel, Iohannis propune programul prezidenţial "Împreună pentru România normală", un document de peste 80 de pagini în care vorbeşte despre recâştigarea încrederii în instituţiile statului, despre respectarea statului de drept, despre educaţie, sănătate şi solidaritate socială, despre susţinerea antreprenorilor, dar şi despre dezvoltarea infrastructurii şi a digitalizării. În plus, Iohannis vorbeşte despre beneficiile integrării europene şi promovarea parteneriatelor durabile.
"După trei ani marcaţi de criza statului de drept în care PSD a aruncat România, după o guvernare care a eşuat în toate domeniile esenţiale - economic, social, politic şi instituţional - este timpul să aducem împreună normalitatea în România", a scris, miercuri, Iohannis pe Facebook.
Acesta susţine că doar uniţi românii vor depăşi "în sfârşit, toate etapele de tranziţie ale perioadei post-decembriste şi vom începe dezvoltarea autentică a României".
"Prin votul vostru, România normală poate deveni proiectul întregii noastre generaţii de a ne îndeplini cel mai frumos vis, acela ca România din inimile noastre să devină realitate! Ştiu care sunt paşii de urmat şi voi aduce alături de mine toate partidele şi pe toţi oamenii oneşti pentru a construi România normală! Viziunea pe care eu o propun românilor este aceea de a construi împreună România normală. Acest document strategic oferă răspunsuri la întrebări esenţiale, precum ce ne defineşte ca naţiune, cu ce ne identificăm în lume şi în Europa, care sunt obiectivele naţionale prioritare şi ce avem de făcut pentru a le atinge, a mai scris Iohannis.
Acesta a postat programul său prezidenţial şi anunţă că îl va prezenta public, în tr-o dezbatere programată în 27 octombrie.
Programul prezidenţial propus de Iohannis se intitulează "Împreună pentru România normală", un document de peste 80 de pagini în care vorbeşte despre recâştigarea încrederii în instituţiile statului, despre respectarea statului de drept, despre educaţie, sănătate şi solidaritate socială, despre susţinerea antreprenorilor, dar şi despre dezvoltarea infrastructurii şi a digitalizării. În plus, Iohannis vorbeşte despre beneficiile integrării europene şi pomovarea parteneriatelor durabile.
1. Deja vu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2019, 11:31)
Acum: Acesta este guvernul meu!
Dupa ce da "Guvernul meu" cu mucii in fasole si pune tara pe butuci: Nu este guvernul meu!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2019, 11:35)
Nu, minti, nu ai vazut asta, inca.
Dar e posibil.
1.2. Deja vu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2019, 12:19)
Guvernul meu Ciolos iti spune ceva?
Unii au vorbit despre acest Guvern ca si cum ar fi al meu. Nu e Guvernul meu! Acest Guvern a fost o solutie, pana la alegerile din toamna acestui an generata de o situatie de criza si la care au subscris toate partidele politice. Este Guvernul Romaniei. Si tocmai, in perspectiva acestor alegeri, cred ca a venit vremea programelor, a competitiei si a asumarii politice pe care astept sa le vad de la partidele politice", a subliniat Iohannis, intr-un discurs sustinut la Timisoara.
1.3. Deja vu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2019, 12:21)
Cu siguranta ne intoarcem la normalitate. Chiar asta e normalitatea in Romania.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de Mihai D. în data de 16.10.2019, 12:53)
Pe cine vezi in locul lui Orban ? Problema e parlamentul, nu guvernul. Mai exista oameni providentiali ? Si daca ar mai exista, fara sustinere in parlament, nu fac absolut nimic. Sunt de dreapta, dar Orban e o gluma. Insa ce om POLITIC adevarat, nu Orban, s-ar aventura sa conduca fara sustinere in parlament ? Doar fripturistii care obtin o putere vremelnica si fac manevre din pix......Orban e o gluma, Veorica era de toata jena, ca sa fiu diplomat....
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de Mihai D în data de 16.10.2019, 12:56)
Veorica, sora astrala a lui Marean Vanghelie, macelarii limbii romane...
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.10.2019, 18:56)
Gogomanilor ,cititi cifrele comunicate de ministrul muncii ,prezentate cu onestitate in ziarul de fata , ca sa vedeti ce "dezastru "a produs Veorica si colegii e , sunteti buni doar de sarcasme de mahala .