Actualizare 14:00 Sergio Mattarella: "Am confirmat susţinerea convinsă a Italiei pentru intrarea României în Schengen"
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a confirmat marţi sprijinul ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
"Din partea noastră, am confirmat domnului preşedinte susţinerea convinsă a Italiei pentru intrarea României în sistemul Schengen, pentru că şi acest lucru presupune o ulterioară creştere a solidităţii Uniunii Europene, precum şi a impactului României asupra UE. Toate acestea provin dintr-o armonie la nivel de chestiuni politice, culturale şi sociale între cele două ţări", a spus Mattarella, aflat în vizită la Bucureşti, în conferinţa comună de presă cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a reiterat interesul României pentru aderarea la spaţiul de liberă circulaţie.
"Am susţinut în acest context şi importanţa prezervării funcţionalităţii spaţiului Schengen şi am reiterat interesul României pentru aderarea la Schengen, care va contribui considerabil la consolidarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Mulţumesc Italiei şi domnului preşedinte pentru reconfirmarea sprijinului său constant în acest sens", a precizat şeful statului.
(G.F.)
-------------
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul discuţiilor cu omologul italian, Sergio Mattarella, necesitatea continuării eforturilor comune de sprijinire a comunităţii româneşti din Italia şi de creştere a participării românilor la viaţa socială, dar şi politică din Peninsulă.
"Am avut astăzi, cu omologul meu, convorbiri consistente, în spiritul Parteneriatului Strategic Consolidat existent între România şi Italia şi al relaţiei cu totul speciale pe care ţările noastre o împărtăşesc. Vorbim despre o relaţie marcată de prezenţa unei comunităţi româneşti foarte importante în Italia şi a unei însemnate comunităţi italiene, în cea mai mare parte comunitate de afaceri, în România, care se adaugă minorităţii italiene istorice din ţara noastră. Îi mulţumesc şi pe această cale preşedintelui Mattarella, pentru că este un interlocutor deschis problematicii comunităţii româneşti din Italia şi una dintre vocile influente care încurajează permanent procesul de integrare a acesteia, cu menţinerea identităţii româneşti. Din această perspectivă, în cadrul convorbirilor, am subliniat necesitatea continuării eforturilor comune de sprijinire a comunităţii româneşti din Italia şi de creştere a participării românilor la viaţa socială, dar şi politică din Peninsulă", a spus Iohannis, în declaraţia comună cu omologul său italian, Sergio Mattarella.
El a subliniat că, în paralel, trebuie continuate eforturile pentru păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a comunităţii româneşti, precum şi pentru valorificarea potenţialului economic foarte important al acesteia în relaţia bilaterală.
Şeful statului a precizat că a convenit cu preşedintele Italiei aducerea cooperării economice la un nou nivel, arătând că schimburile comerciale au atins deja, la sfârşitul anului 2015, o valoare record de peste 13 miliarde euro, Italia fiind al doilea partener comercial al României.
"Am stabilit, totodată, că este foarte importantă creşterea investiţiilor italiene în România, în special în sectoare cu valoare de antrenare mare pentru ansamblul economiei", a adăugat Iohannis.
Potrivit acestuia, relaţia dintre România şi Italia se va consolida în continuare. "Vizita preşedintelui Mattarella este pentru mine o confirmare a faptului că relaţia dintre România şi Italia va rămâne una privilegiată şi se va consolida în continuare, în spiritul puternicei tradiţii de prietenie şi colaborare care ne leagă", a spus Iohannis.
La rândul său, oficialul italian a arătat că românii din Italia reprezintă o comunitate din ce în ce mai bine integrată.
"Prietenia dintre România şi Italia este una cu adevărat profundă. Avem în comun un vast patrimoniu istoric şi cultural, rădăcini puternice, solide, care vin din antichitate şi care explică de ce în Italia este o comunitate românească puternică şi, pe de altă parte, în România un număr mare de italieni care participă la viaţa economică şi culturală a ţării. În Italia comunitatea românească mare este preţuită şi este din ce în ce mai bine integrată. Comunitatea italiană din România este la rândul ei dinamică şi activă şi sunt două manifestări ale prieteniei care există nu numai între instituţiile din România şi din Italia, dar mai ales la nivelul celor două popoare, iar această condiţie a fost întărită de apartenenţa comună la UE şi NATO", a spus Mattarella.
El a adăugat că nivelul de cooperare dintre cele două ţări este cu adevărat exemplar, inclusiv în interiorul UE.