Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru şefia NATO

F.D.
Politică / 20 iunie

Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru şefia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis i-a informat, joi ,pe membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că se retrage din competiţia pentru funcţia de secretar general al NATO, relatează News.ro.

Şeful statului le-a cerut acestora să se pronunţe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Astfel, membrii CSAT s-au declarat în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez, mai spune sursa citată.

Ungaria şi Slovacia au anunţat, marţi, că sprijină candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO, un pas important pentru premierul olandez în vederea obţinerii funcţiei politice supreme din Alianţa Nord-Atlantică. NATO ia decizii prin consens, astfel că orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliaţi. Doar România, al cărei preşedinte Klaus Iohannis candidează de asemenea pentru acest post, se opune în continuare candidaturii lui Rutte, nota Reuters.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă în aceste condiţii îşi menţine candidatura pentru şefia Alianţei Nord-Atlantice, că despre NATO va spune mai mult joi, după şedinţa CSAT. Şeful statului a mai precizat că aceste chestiuni le va prezenta prima dată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, după aceea şi opiniei publice. "Mâine veţi fi integral lămuriţi şi putem merge mai departe", a completat Iohannis.

În luna martie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO, argumentând că decizia are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră, şi angajamentul său ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.

În 22 mai, Iohannis afirma că discuţiile privind succesorul lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO "sunt în toi".

"Nu au avut loc alte discuţii pentru ocuparea altei funcţii, iar la NATO discuţiile sunt în toi, cum se spune, dar ele nu sunt în faza în care ar putea fi făcute publice", a afirmat atunci Klaus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. ?????????????????????????????? ??????

    nato rasufla usurata :)

    Viata grea... si acu ce face?

    Nici nu inteleg de ce s-a bagat singur in seama cu aceasta sefie!Sa se duca sa faca agricultura ca Basescu!

    1. Nu el s-a bagat, honvezii l-au amagit cu propunerea iar honvezii erau doar interfata mujicilor...Mujicii au sperat sa divizeze blocul NATO in felul asta si sa mai traga de timp cu ajutorul NATO pentru Ucraina:-)...

      Mujic inseamna barbat, nu stiu ce o tot dati cu "mujicii", de parca e o insulta :)

      Pai si atunci de ce va ambalati ca vi se spune mujici…fiti mandri ca veniti de la coada vacii:-)

      De ce as fi rus? Ai impresia ca toti romanii sunt de aceeasi parere cu tine? Atunci de ce te agiti asa tare?

      De unde sa stie daca e saraca cu duhul !

    Cum mai draga, acum cand avea sanse reale? :)

    Ce sa faca plavanul tradator la NATO ?

    1. o mica rocada cu geoana. asta viseaza cele doua mari slugi :)

    A fost vreodată în competiție

    catalogat intern si extern -cel mai slab sef de stat

    asteptarea era mare-avea mari atuu -ri-de vita saseasca,profesor,sprijin de politica saseasca din Sibiu si tara,etc 

    s-a demonstrat....ce s-a demonstrat

    tara in haos,legi date pe repede inainte,coruptie la nivel inalt pana la cel de jos,pe toate palierele,smecherii au ajuns sefi si eroi in tara 

    apucati va de munca

    introduceti toate fabricile de munitii si armament in operativitate 100%

    asta i solutia 

    Penibil, penibil, penibil!

    Asa prostie, asa grandoare nici ceasca nu a avut, pana si leana a fost mai potolita decat prima toapa. 

    Tara, tara, nu l-am votat pe imbecilul asta ca moaca lui arata de la distanta ca e un escroc penal, voi de ce l-ati votat?

    Tot asa votati si in 2004? Pai meritati ce veti avea, asa cum meritati si ce aveti in prezent. 

    1. Datorita ofertei pesede

    O sa candidez si eu la functia de papă

    1. Papa-lapte:-)

      E ocupata functia de Iohannis

    Iohannis a fost retras de SUA din cursa pentru sefia NATO.

    Dupa care i s-a cerut plata pentru distractia cu candidatura - o donatie de Patriot imediata Ucrainei.  

    asta e toata povestea.  

    Romania a executat ca un vasal ORDINUL SUA.  

    asta e tot.  

    Ban.Cher.Vali 

    1. aici sunt total de acord cu tine,desi amavut pareri diferite pe unele subiecte!"

      si a platit cu Ptriotul functia pe persoana fizica si imunitatea pe persoana fizica!

    Ai vandut Romania pentru functia asta. Un tra.dat.or noto.riu.

    1. E sibian de-al meu, l-am votat la tot ce a candidat, dar probabil ii pasa mai mult de Germania, mai ales de cand peste 90% dintre sasi au plecat acolo. Pana la pandemie nu aveam o parere proasta despre el, altfel votam cu Dancila. Ce sa-i faci...

    Ce teapa a luat regele "Romania Educata",

    a cumparat pe banii nostrii toate vechiturile de armament,

    DEGEABA 

    cei doi trei troli care tot posteaza de mai multe ori sa para multi ,nu inteleg ca a fost o strategie special facuta sa nu poata dormi prostii de grija lui Iohanis , le statea in gat daca un roman obtinea o functie importanta .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb