Kremlinul a avertizat că Europa îşi va pierde statutul de lider economic fără gazul rusesc

A.D.
Internaţional / 3 decembrie, 14:12

Sursa: Pixabay

Sursa: Pixabay

Decizia Europei de a înceta să mai importe gaz rusesc şi de a achiziţiona surse de energie mai scumpe va accelera procesul de pierdere a poziţiei de lider economic de către Uniunea Europeană, a avertizat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite EFE, de la care relatăm cele ce urmează.

Acesta a declarat în conferinţa de presă zilnică faptul că măsura „nu va face decât să accelereze procesul observat în ultimii ani de pierdere a potenţialului de leadership al economiei europene”.

Peskov a subliniat că această decizie va transforma Europa într-un importator dependent de gaze semnificativ mai scumpe decât cele ruseşti, ceea ce va afecta inevitabil economia UE şi îi va reduce competitivitatea.

Uniunea Europeană a decis miercuri să oprească definitiv importurile de gaze din Rusia până în noiembrie 2027. Parlamentul European a precizat că achiziţiile de gaze naturale lichefiate se vor încheia până la 31 decembrie 2026, iar importurile prin conducte până la 1 noiembrie 2027.

Bruxellesul urmează să prezinte o propunere legislativă la începutul anului viitor. Acordul impune statelor membre să prezinte planuri naţionale de diversificare, cu excepţia statelor care deja nu mai cumpără combustibil rusesc, direct sau indirect, la intrarea în vigoare a noii reglementări.

În plus, achiziţiile vor fi supuse unui regim de 'autorizare prealabilă', necesitând notificarea Comisiei cu cel puţin o lună înainte pentru gazele ruseşti şi cu cinci zile înainte pentru gazul care provine de la alţi producători.

Conform sursei menţionate, planul Bruxellesului de a accelera eliminarea hidrocarburilor ruseşti a venit pe fondul presiunilor intense din partea Statelor Unite asupra UE de a înceta să mai cumpere gaze din Rusia şi de a achiziţiona GNL din SUA.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Alte aiureli . Europa nu mai are nevoie de a cumpara ,in procent de suta la suta, nici gazul si nici petrolul rusesc .Europa se desprinde total de Rusia si in curind si de SUA.

    si dl putinel are nevoie de piata europena de gaz. ce are de facut stie prea bine, STop the war.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0908
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3146
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4784
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8301
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.2291

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb