Kremlinul a confirmat primirea planului de pace al SUA

A.B.
Internaţional / 28 noiembrie 2025

Kremlinul a confirmat primirea planului de pace al SUA

Moscova a primit cadrul planului de pace propus de Statele Unite pentru Ucraina, ajustat după consultările purtate cu Kievul şi Uniunea Europeană la Geneva, potrivit agenţiei EFE, de la care transmitem cele ce urmează.

„Ni s-au comunicat principalele parametre şi săptămâna viitoare va avea loc o conversaţie la Moscova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său telefonic zilnic.

Oficialul rus a precizat că, în acest moment, Kremlinul nu doreşte să comenteze public detaliile discuţiilor, afirmând că Rusia „nu vrea să vorbească în format atât de public, cu megafon”, pentru a nu influenţa cursul negocierilor.

Peskov nu a menţionat data la care Moscova îl aşteaptă pe Steve Witkoff, emisarul preşedintelui american Donald Trump, spunând doar că „vom informa la momentul potrivit”. Ieri, Vladimir Putin a apărat implicarea lui Witkoff, în contextul informaţiilor apărute în presă privind convorbirile telefonice ale acestuia cu oficiali ruşi.

În paralel, Kremlinul a reluat criticile la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, insistând că mandatul său a expirat în 2024 şi că, în lipsa organizării unor alegeri într-o ţară aflată sub lege marţială şi parţial ocupată, legitimitatea sa este discutabilă. Din acest motiv, Moscova ridică semne de întrebare cu privire la validitatea juridică a unui eventual acord de pace semnat cu actualul lider ucrainean.

„Toate aceste aspecte, inclusiv nuanţele, se vor clarifica în timpul negocierilor”, a afirmat Peskov.

Kremlinul subliniază că unul dintre obiectivele sale rămâne consacrarea juridică a teritoriilor anexate de Rusia în 2014 şi 2022 - Crimeea şi regiunile din Donbas -, aspect pe care Vladimir Putin îl prezintă drept esenţial pentru orice înţelegere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5270
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8732
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.8626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb