Kremlinul a anunţat miercuri că emisarul special american Steve Witkoff va efectua săptămâna viitoare o vizită la Moscova pentru a discuta un plan american de soluţionare a Războiului din Ucraina, vizită în cadrul căreia ar putea fi primit de preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit mass-media, de la care relatăm cele ce urmează.
„S-a ajuns la un acord preliminar cu privire la vizita sa săptămâna viitoare”, a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, la televiziunea publică rusă. El a adăugat că Witkoff va fi însoţit de „alţi reprezentanţi ai administraţiei americane” implicaţi în dosarul ucrainean, iar întâlnirea se va desfăşura în contextul accelerării activităţii diplomatice generate de planul american.
Preşedintele SUA, Donald Trump, confirmase marţi vizita, evocând inclusiv posibilitatea ca ginerele său, Jared Kushner, să participe la discuţii.
Iuri Uşakov a declarat că anumite prevederi ale planului american sunt „pozitive”, însă altele necesită „o discuţie specială între experţi”, subliniind că Moscova nu a discutat „în detaliu cu nimeni” despre propunere.
În schimb, oficialul rus a respins rolul european în procesul de negociere: „Europenii încearcă să se amestece în toate aceste afaceri într-un mod întru totul inutil, mi se pare”, a spus Uşakov.
Poziţia sa a fost reiterată şi de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care a declarat că „în prezent nu poate fi vorba despre nicio mediere a Franţei sau Germaniei”, apreciind, în schimb, „poziţia Statelor Unite, singura ţară occidentală care avansează iniţiative” privind soluţionarea conflictului.
Accelerarea discuţiilor diplomatice survine după ce Bloomberg a publicat marţi conţinutul unei convorbiri telefonice din 14 octombrie, în care Steve Witkoff îi oferea lui Uşakov sugestii despre modul în care planul pentru Ucraina ar trebui prezentat preşedintelui american.
Uşakov a declarat că discută frecvent cu Witkoff, dar a refuzat să comenteze conţinutul apelurilor, pe care l-a calificat drept confidenţial. El a avertizat că astfel de scurgeri de informaţii pot afecta procesul de refacere a relaţiilor ruso-americane, „care se construiesc cu greu”.
Consilierul Kremlinului a precizat că îl va întreba direct pe Witkoff despre această divulgare în timpul vizitei de săptămâna viitoare.
















































Opinia Cititorului