Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a participat astăzi la prima ediţie a Summit-ului European pentru Hidroenergie, organizat la Bucureşti de Asociaţia Europeană pentru Microhidrocentrale împreună cu Superlit România, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Participanţii la reuniune au discutat despre avantajele hidroenergiei, oportunităţi de afaceri, precum şi despre modelele europene de bună practică în domeniul construirii de microhidrocentrale în vederea protejării mediului înconjurător.
În deschiderea lucrărilor, ministrul László Borbély a subliniat că: "Potenţialul hidroenergetic al României este de aproximativ 5900 MW, numai pentru investiţii pe râurile interioare, putând ajunge până la 8000 MW, daca la acestea se adaugă noi investiţii pe Dunăre. Din cei 8.000 MW cât este potenţialul maxim, 1.134 MW reprezintă potenţialul pentru microhidrocentrale, din care, la ora actuală, cele aflate în funcţiune au o putere instalată de 400 MW".
Domnia sa a adăugat că pentru investitori este important să deţină informaţiile necesare pentru dezvoltarea proiectelor în ţara noastră: "Sunt optimist în legătură cu investiţiile în energiile regenerabile din România. Este un moment important în ceea ce priveşte legislaţia. Investitorii care vin, şi nu sunt puţini, trebuie să aibă date certe cu privire la ce se întâmplă în acest domeniu dar şi în celelalte - solar, biomasă, eolian. Avem legislaţia pusă la punct, se ştie câte certificate primeşte fiecare dacă vine şi investeşte" a precizat ministrul Borbély.
Pentru microhidrocentralele (MHC) sub 10MW investitorii beneficiază de 3 certificate verzi (CV) pe o perioadă de 15 ani dacă investiţiile sunt noi, puse în funcţiune după anul 2004. Pentru MHC retehnologizate se alocă 2 CV pentru 10 ani, iar pentru microhidrocentrale vechi, neretehnologizate şi puse în funcţiune înainte de 2004 investitorii obţin 0,5 CV pentru 3 ani.
Ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat că la ora actuală, pentru realizarea de microhidrocentrale sunt acordate 290 de avize de gospodărire a apelor, 84 dintre acestea fiind în curs de execuţie.








































