LA SFÂRŞITUL LUNII MAI: Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 15,18%

F. A.
Fonduri Europene / 3 iunie 2013

Rata de absorbţie a fondurilor europene de către ţara noastră a ajuns, la sfârşitul lunii mai, la 15,18%, potrivit unui comunicat de presă.

Comparativ cu luna aprilie a anului trecut, rata de absorbţie a crescut cu 103%. În acelaşi timp, suma totală atrasă de ţara noastră din fondurile structurale şi de coeziune a ajuns la peste 2,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii mai, în creştere cu 32% faţă de valoarea înregistrată în decembrie 2012, respectiv cu 103% faţă de aprilie 2012.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat: "Rata de absorbţie a fondurilor europene şi, implicit, valoarea fondurilor atrase de România au crescut cu 32% în acest an faţă de sfârşitul anului trecut. Totodată, rata de absorbţie este în prezent dublă faţă cea înregistrată la sfârşitul lunii aprilie 2012, fapt care demonstrează că măsurile adoptate în aceasta perioadă de Guvernul României au avut impact. Ministerul Fondurilor Europene şi celelalte instituţii ale statului român implicate în utilizarea banilor europeni vor continua să implementeze toate măsurile necesare pentru a asigura accelerarea ratei de absorbţie a fondurilor UE".

În ultimele zile din luna mai, Comisia Europeană a rambursat României noi fonduri în valoare de aproximativ 155 de milioane de euro. Suma menţionată a fost încasată prin intermediul a trei programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu - peste 116,4 milioane de euro, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - peste 37,7 milioane de euro, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - aproximativ 0,7 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb