"Lafarge" lansează o emisiune de drepturi

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2009

"Lafarge" SA, cel mai mare producător mondial de ciment, va vinde acţiuni noi la un preţ de 16,65 euro fiecare, urmărind să obţină 1,5 miliarde de euro (1,99 miliarde de dolari), ca să-şi reducă datoriile.

În cadrul acestei emisiuni, inves­titorii existenţi au opţiunea să achiziţioneze şase titluri noi pentru fiecare 13 acţiuni pe care le deţin. Preţul emisiunii este cu 49% mai mare faţă de cel cu care au închis titlurile companiei franceze şedinţa bursieră din data de 31 martie (33,89 euro).

Cei mai importanţi acţionari ai "Lafarge", "Groupe Bruxelles Lambert" şi "NNS Holding of Egypt", au anunţat că vor subscrie la această emisiune de drepturi titluri în valoare de 500 de milioane de euro.

"Lafarge", cel mai îndatorat producător de ciment din Europa (ca urmare a achiziţiei unei divizii a "Orascom Construction", pentru 15 miliarde de dolari), a anunţat că acţionarii au aprobat această emisiune de drepturi la data de 31 martie, în cadrul unei adunări extraordinare.

Conducerea "Lafarge" a extins programul de vânzare de active şi intenţionează să reducă investiţiile cu 40% anul acesta, faţă de nivelul din 2008.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb