Laszlo Borbely: Suntem primii la absorbţia fondurilor europene pe mediu

Emilia Olescu
Fonduri Europene / 22 ianuarie 2011

Anul trecut au fost alocate circa 840 milioane lei pentru prevenirea inundaţiilor

Anul trecut au fost alocate circa 840 milioane lei pentru prevenirea inundaţiilor

Ne situăm pe primul loc, la nivelul european, în ceea ce priveşte contractele de finanţare eurpeană încheiate pe probleme de mediu, cu o valoare totală de 3,7 miliarde euro dintr-un total de 5,6 miliarde euro alocate pentru acest domeniu, a declarat Laszlo Borbely, ministrul mediului şi pădurilor. Domnia sa a adăugat că, până la sfârşitul anului în curs, "vor fi încheiate absolut toate contractele".

Aflat, ieri, într-o vizită la Mediaş, ministrul de resort a precizat că Sibiul este "judeţul care a semnat din timp" cele două mari proiecte pe POS Mediu - programul pentru reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă cât, de peste 110 milioane euro şi cel pentru Sistemul Integrat de Management al deşeurilor, în valoare de 22 milioane euro.

Referindu-se la rata de absorbţie a fondurilor europene, Laszlo Borbely a adăugat că, în luna decembrie a anului trecut, a fost raportată "o absorbţie efectivă de 150% faţă de valoarea preconizată". Totodată, domnia sa a spus: "În anul 2010 am dat de două ori mai mulţi bani pentru investiţii decât în anul precedent şi vom continua şi pe parcursul acestui an proiectele prin intermediul Administraţei Fondului pentru Mediu".

László Borbély a menţionat că, anul trecut, a fost alocată o sumă record pentru poiecte destinate prevenirii inundaţiilor - aproximativ 840 milioane lei".

Alte planuri ale ministerului pentru 2011 vizează continuarea programelor "Rabla" şi "Casa Verde", precum şi continuarea finanţării proiectelor multianuale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb