Laura Toncescu s-a alăturat echipei de avocaţi Nemoianu Attorneys at Law, practica de avocatură asociată KPMG în România, aceasta reprezentând un nou pas în continua dezvoltare a practicii de avocatură, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Laura Toncescu va oferi asistenţă juridică clienţilor din domenii precum Sectorul Bancar, Financiar şi Asigurări, Fuziuni şi Achiziţii, Pieţe de Capital şi alte arii de interes major. Ea va deveni partener al societăţii de avocatură afiliată KPMG şi va juca un rol activ în managementul acesteia. Laura Toncescu are o experienţă de peste 14 ani, dintre care jumătate au fost dedicaţi Serviciilor Financiare.
Laura Toncescu a declarat: "Sunt onorată să mă alătur unei echipe de avocaţi ambiţioşi şi talentaţi, unei practici de avocatură a cărei strategie de dezvoltare reprezintă o provocare profesională într-un mediu de afaceri în continuă schimbare. Afilierea la KPMG în România ne oferă oportunitatea de a fi conectaţi cu una dintre cele mai mari reţele de servicii de avocatură din lume, iar, pe de altă parte, avem posibilitatea de a oferi servicii integrate clientilor noştri, alături de specialiştii în consultanţă în management, în domeniul riscului, în consultanţă fiscală sau în tranzacţii şi restructurare din cadrul KPMG. Un prim pas formal va fi extinderea în viitorul foarte apropiat a practicii de avocatură prin cooptarea mea ca partener, iar eu sunt entuziasmată că pot să îmi dedic cunoştinţele şi energia acestui proiect cu atât mai mult cu cât împărtăşesc aceleaşi ţeluri de dezvoltare şi apreciez aceleaşi standarde de profesionalism şi integritate."