Lavrov a acuzat AIEA că a alimentat agresiunea Israelului asupra Iranului printr-un raport „alarmist”

A.B.
Internaţional / 27 iunie, 14:40

Lavrov a acuzat AIEA că a alimentat agresiunea Israelului asupra Iranului printr-un raport „alarmist”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), acţionând sub presiunea puterilor occidentale, a emis un raport politicizat şi „alarmist” care a oferit Israelului un pretext pentru a ataca Iranul, transmite agenţia MEHR News, care afirmă cele ce urmează.

„Raportul, cu tonul său intenţionat alarmist, i-a dat Israelului un motiv suplimentar să lanseze operaţiunea, justificând-o inclusiv prin acuzaţiile AIEA”, a afirmat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.

Consiliul guvernatorilor AIEA a adoptat o rezoluţie împotriva Iranului pe 12 iunie, cu doar o zi înainte ca Israelul să lanseze agresiunea împotriva Republicii Islamice, susţinând că Teheranul ar fi încălcat obligaţiile asumate prin acordurile nucleare.

Potrivit ministrului rus, rezoluţia a fost redactată „sub presiunea intensă” a Regatului Unit, Franţei, Germaniei şi, ulterior, a Statelor Unite, şi s-a bazat pe „omisiuni sau aluzii exagerate” din partea directorului general al AIEA, Rafael Grossi. „Multe formulări din raport au fost ambigue, iar aceste patru ţări occidentale s-au folosit imediat de ele”, a adăugat Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a acuzat Occidentul că a instrumentalizat agenţia în mod „neocolonial”, forţând-o să emită un raport menit să susţină o rezoluţie ostilă împotriva Iranului.

Lavrov a avertizat, de asemenea, că inspecţiile AIEA asupra facilităţilor nucleare civile din Iran ar putea pune în pericol informaţii sensibile, din moment ce „nu mai există garanţii privind confidenţialitatea acestora”.

Pe fondul escaladării tensiunilor, oficialii iranieni l-au acuzat pe Rafael Grossi că manifestă partizanat şi că ignoră atacurile Israelului asupra instalaţiilor nucleare paşnice ale Iranului. Teheranul a depus o plângere oficială, subliniind că directorul AIEA a refuzat să condamne agresiunile comise de SUA şi Israel, conform sursei citate.

Potrivit mai multor rezoluţii anterioare ale AIEA, orice folosire a forţei împotriva instalaţiilor nucleare civile este ilegală conform dreptului internaţional.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Noecolonial sunt rusii cu Ucraina, ca in Iran nimeni n-a colonizat nimic. Acum daca regumul pica pica , ncsf.

    Orice regim care se bazeaza pe opresiune cu un aparat de opresiune a populatiei cade mai devreme sau mai tarziu. Cam cand armata, militia nu-i mai executa ordinele, vezi ceasca. 

    1. "...regim care se bazeaza pe opresiune cu un aparat de opresiune a populatiei cade mai devreme sau mai tarziu..."

      adica zelenski cade, era clar 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3752
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4419
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.9189

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb