Lazăr Comănescu participă la Trilaterala România - Turcia - Polonia

Laura Boico
Politică / 25 august 2016

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va participa astăzi la o nouă rundă de dialog în cadrul Trilateralei Turcia - România - Polonia, care va avea loc la Ankara, la nivel de miniştri de externe, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Conform sursei citate, discuţiile vor oferi oportunitatea unui schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din regiune şi la nivel global.

"Pornind de la rezultatele substanţiale adoptate la Summitul aliat de la Varşovia, de la începutul lunii iulie, vor fi analizate măsurile care trebuie întreprinse în vederea îndeplinirii depline şi conform termenelor convenite a deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel. O atenţie specială va fi acordată rolului specific care revine României, Turciei şi Poloniei în acest proces", precizează MAE.

Vizita la Ankara va reprezenta "un prilej pentru reiterarea sprijinului României pentru Turcia şi autorităţile sale legitime, inclusiv prin evidenţierea Parteneriatului strategic bilateral şi importanţei acestui stat în plan regional, ca aliat major în cadrul NATO şi partener cheie al UE", se mai arată în comunicat.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb