Lăzăroiu: "Posibil să apară un grup parlamentar nou, format din aleşi care să se desprindă de PDL"

F. A.
Politică / 18 mai 2013

Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, a afirmat, astăzi, că există posibilitatea să apară în perioada următoare un grup parlamentar desprins din PDL, conform surselor de presă.

"Posibil să apară un grup parlamentar nou, format din aleşi care să se desprindă de PDL. Nu ştiu câţi sunt şi nici cine face parte. Probabil va fi un nou vehicul politic, dar noi, cei de la Fundaţia Mişcarea Populară;, nu avem legătură cu ei. Dar ştiu că există o astfel de discuţie în PDL", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Declaraţii consilierului prezindeţial sunt făcute în cadrul unei întâlniri cu simpatizanţii din municipiu ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", alături de Marian Preda, preşedintele fundaţiei, dar şi de alţi membri fondatori, între care Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Georgeta Condur şi Elenina Nicuţ.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb