Legea prin care aleşii locali membri AGA nu mai erau incompatibili va fi reexaminată

E.D.
Politică / 14 iulie 2014

Traian Băsescu a solicitat astăzi Parlamentului reexaminarea legii prin care primarii şi preşedinţii de consilii judeţele membri în AGA ale serviciilor de utilităţi publice nu mai erau incompatibili, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Băsescu arată în cererea de reexaminare că prin legea aflată la promulgare, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv, ai municipiilor şi judeţelor, în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

El mai precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare (art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

'Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor', susţine şeful statului.

Preşedintele Băsescu subliniază că efectul noului text de lege este că Agenţia Naţională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii.

Şeful statului arată că în contextul necesităţii combaterii corupţiei şi asigurării transparenţei şi a integrităţii în sectorul public se impune menţinerea acestei incompatibilităţi între calitatea de primar sau preşedinte al consiliului judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb