Legea privind scutirea de la plata impozitelor în cazul clădirilor monumente, promulgată

G.F.
Politică / 3 noiembrie 2017

Klaus Iohannis (Sursa foto: presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto: presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede scutirea de la plata impozitelor pentru clădirile monumente istorice, anunţă Adminsitraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat de presă.

Un alt act semnat de şeful statului este Decretul pentru promulgarea Legii privind acceptarea Acordului privind serviciile aeriene internaţionale de tranzit, semnat la Chicago la 7 decembrie 1944.

Tot astăzi, şeful statului a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi Decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb