Legea referendumului, prin care demiterea preşedintelui se face cu majoritatea voturilor exprimate, aprobată de Senat

F.A.
Politică / 21 iunie 2012

Plenul Senatului a adoptat, azi, propunerea de lege privind modificarea Legii referendumului, relatează sursele de presă.

Senatorii au aprobat iniţiativa legislativă cu 75 de voturi pentru, şapte voturi împotriva şi trei abţineri.

De asemenea, senatorii au aprobat şi raportul întocmit de Comisia de specialitate, cu 75 voturi pentru, opt împotrivă şi trei abţineri.

Propunerea legislativă semnată de senatorul PSD Georgică Severin şi senatorul PNL Cornel Pieptea modifică în Legea referendumului condiţia care trebuie îndeplinită pentru ca şeful statului să poată fi demis prin referendum. Astfel, preşedintele ar putea fi demis dacă în favoarea acestei propuneri s-ar înregistra jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, spre deosebire de condiţia aflată în prezent în vigoare, anume aceea că în favoarea demiterii să se exprime jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot.

Senatul este prima camera sesizată, decizia finală în acest caz urmând să fie luată în Camera Deputaţilor.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb