LEMET, unul dintre cei mai mari producători de mobilă din România, a continuat să investească în dezvoltarea companiei în prima jumătate a anului 2025, în extinderea reţelei de magazine LEMS şi în lansarea de produse noi, în contextul unei pieţe tot mai competitive, afectate de apariţia unor noi jucători, inclusiv din zona online, şi de reduceri agresive de preţ practicate de marii competitori, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Potrivit analizei interne, susţinută de datele generale, piaţa mobilei din România a înregistrat o uşoară creştere în prima parte a anului, pe fondul presiunii concurenţiale determinate de apariţia mai multor jucători, în special pe segmentul vânzărilor online.
Vânzarea de mobilă şi decoraţiuni destinate casei şi grădinii în online câştigă tot mai mult teren.
În acest context, LEMET a derulat investiţii de aproape 6 milioane lei, în prima jumătate a lui 2025, cea mai mare parte fiind alocată sustenabilităţii. Resurse importante au fost dedicate şi digitalizării prin achiziţia de programe informatice şi echipamente, modernizării şi extinderii reţelei de magazine LEMS, dar şi mijloacelor de transport şi utilajelor de lucru necesare în producţie.
„Chiar dacă piaţa a traversat un context dificil, apariţia de jucători noi şi un context socio-politic tumultos, am continuat să investim în dezvoltarea companiei şi în infrastructura reţelei de magazine LEMS. Direcţiile principale au fost energia verde, digitalizarea şi modernizarea magazinelor LEMS, iar prezenţa magazinului nostru în online devine din ce în ce mai consistentă. Este un efort financiar important, dar credem că doar prin investiţii consistente putem asigura stabilitate şi creştere pe termen lung”, a declarat Adina Rizea, director LEMET.
Potrivit sursei, anul 2025 a adus şi o serie de noutăţi în portofoliul LEMS. Colecţia de paturi a fost extinsă cu modele precum Luxor, Smart Confort şi Sereno, în timp ce paturile Miracco şi Zeppelin au fost actualizate cu finisaje noi. De asemenea, compania a lansat colţarele Gazelle pentru bucătării şi programul Sereno, care include produse pentru dormitor şi living. Tot în acest an, LEMET a introdus în tot lanţul de magazine LEMS şi programul Elegance, ce reuneşte soluţii pentru dormitor, living şi zona de studiu, alături de două produse complet noi de tapiţerie.
În ceea ce priveşte extinderea reţelei LEMS, primele luni ale anului au adus două noi deschideri, la Feteşti şi Dăbuleni, iar până la finalul anului sunt planificate magazine noi la Roman sau Iaşi. Pentru 2026, compania are în vedere alte deschideri şi reamenajări, continuând strategia de extindere şi modernizare a magazinelor.
Conform comunicatului, comenzile la nivel de linie de producţie care s-au comportat cel mai bine în prima parte din 2025 includ mobilier din segmentele medium şi premium. Acestea două s-au dovedit cele mai rezistente.
”Pentru a doua parte a anului 2025, LEMET şi-a propus să accelereze lansările de produse noi, să consolideze vânzările online care devin o nouă direcţie de dezvoltare a magazinelor LEMS, dar şi să continue extinderea reţelei fizice de magazine LEMS. Sunt planificate deschideri de magazine noi şi o nouă direcţie de comunicare şi marketing adaptată contextului actual de piaţă”, declară Daniel Belu, director de marketing & dezvoltare produs LEMET.
Opinia Cititorului