Liban: Franţa îşi triplează sprijinul umanitar şi trimite 60 de tone de ajutor

T.B.
Internaţional / 11 martie, 10:23

Liban: Franţa îşi triplează sprijinul umanitar şi trimite 60 de tone de ajutor

Franţa se pregăteşte să tripleze sprijinul umanitar pentru Liban, trimiţând joi 60 de tone de ajutor pentru refugiaţii care părăsesc sudul ţării unde Israelul desfăşoară operaţiuni militare împotriva Hezbollahului proiranian, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noël Barrot, relatează AFP.

"Am decis să triplăm volumul ajutorului care va ajunge în această săptămână. Acesta va atinge 60 de tone de ajutor umanitar pentru libanezi, cu kituri sanitare, kituri de igienă, saltele, lămpi, dar şi un post sanitar mobil", a declarat Barrot pe postul TF1, potrivit AFP.

Acest sprijin are loc datorită susţinerii Fundaţiei CMA CGM al grupului cu acelaşi nume, conform AFP.

Parisul se pregăteşte în plus să furnizeze "mai multe zeci" de vehicule blindate de transport trupe forţelor armate libaneze, "care noi considerăm că sunt singurele legitime să asigure securitatea Libanului", a reamintit ministrul, care a cerut din nou Hezbollah să-şi înceteze atacurile asupra Israelului şi "să predea armele autorităţilor libaneze", potrivit AFP.

Circa 760.000 de persoane au fost strămutate de la începutul campaniei de lovituri, lansată drept răspuns la tirurile Hezbollah, potrivit cifrelor date publicităţii marţi de guvernul libanez, relatează AFP.

După ce Hezbollah a antrenat ţara în războiul regional cu Iranul pe 2 martie lansând rachete asupra Israelului, aproape 500 de persoane au fost ucise, conform AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. cu Bolovan, mă tem că și Rumunia va avea nevoie de ajutor umanitar din partea Franței !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0955
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6388
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur728.6725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb