Liberalii se reunesc, astăzi, pentru a discuta rezultatele de la referendum

F.A.
Politică / 6 septembrie 2012

Delegaţia Permanentă şi Consiliul Naţional Executiv ale Partidului Naţional Liberal se reunesc, astăzi, pentru a discuta pe marginea rezultatelor la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, relatează sursele de presă.

Biroul Politic Central al PNL se va reuni de la ora 11, la sala de şedinţe a grupului parlamentar al liberalilor din Camera Deputaţilor, urmând ca apoi să aibă loc şedinţele Consiliului Naţional Executiv şi Delegaţiei Permanente, de la ora 12, respectiv ora 13.

Pe 22 august, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a anunţat că Biroul Politic Central al PNL a decis convocarea în data de 6 septembrie a Delegaţiei Permanente şi a Consiliului Naţional Executiv pentru a discuta şi despre rezultatul alegerilor locale şi de la referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb