Licitaţii de artă românească organizate de Artmark

F. A.
Comunicate de presă / 3 aprilie 2012

Pe data de 10 aprilie, Artmark organizează un eveniment special, care le propune colecţionarilor şi investitorilor trei tematici incitante, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Parte din sesiunea de licitaţii pregătită pentru luna aprilie, seara de marţi aduce în prim plan opere de artă românească majoră, provenind din colecţii de renume, semnate de Theodor Pallady, Iosif Iser, Camil Ressu, Dumitru Ghiaţă, Eustaţiu Stoenescu, dar şi creaţii ale figurilor centrale Postmodernismului românesc, cum ar fi Corneliu Baba, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Ion Pacea sau Constantin Piliuţă.

La sediul Artmark din Palatul Cesianu - Racoviţă, operele pot fi admirate în expoziţia deschisă gratuit, în perioada 3 - 9 aprilie, între orele 11:00 - 21:00.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb