Liviu Hagea a ieşit din acţionariatul Prebet Aiud

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 noiembrie 2021

Liviu Hagea a ieşit din acţionariatul Prebet Aiud

• Impetum Investments a cumpărat 11,16% din Prebet

Liviu Hagea, cel mai mare acţionar al Prebet Aiud (PREB) cu o deţinere de 30,86% din companie, a ieşit din acţionariatul producătorului de prefabricate din beton, conform unui raport al companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Hagea şi-a vândut deţinerea printr-o tranzacţie de tip "deal", realizată la preţul unitar de 1,15 lei, cu 8,37% sub referinţa din piaţa "regular", pentru suma de 16,16 milioane de lei, conform calculelor noastre bazate pe datele BVB.

Tot ieri, Nicolae Raţiu Christopher, membru al Consiliului de Administraţie al Prebet, a vândut 139.727 de acţiuni PREB, tot prin piaţa "deal", la preţul unitar de 1,15 lei, pentru suma de 0,16 milioane de lei.

Între cumpărători se numără Impetum Investments, parte a Impetum Group, ce a achiziţionat 5,08 milioane de acţiuni PREB, echivalentul a 11,16% din Prebet, pentru aproape 5,85 milioane de lei, conform calculelor noastre.

În vară, Autoritatea de Supraveghere Financiară a găsit că societăţile Acord Construct Alt, Anodin Assets şi GES - Green Energy Specialists, ce deţin împreună 44,42% din drepturile de vot ale Prebet Aiud (PREB), acţionează concertat în legătură cu societatea, astfel încât au obligaţia să depună documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie.

Pentru primele nouă luni ale anului, Prebet Aiud a raportat venituri din exploatare de 30,25 milioane de lei, cu 6,2% sub cele din primele trei trimestre ale lui 2020, în timp ce cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 26,08 milioane de lei, în creştere cu 4,6%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Rezultatul din exploatare a fost de aproape 4,17 milioane de lei, cu 43,1% mai mic decât cel din primele nouă luni ale anului trecut, în timp ce profitul net a fost de 3,46 milioane de lei, în scădere cu 45,8% comparativ cu cel din perioada ianuarie-septembrie 2020.

Faţă de preţul acţiunii PREH de ieri de la ora 17:00, de 1,415 lei, evaluarea bursieră a producătorului de prefabricate din beton se ridica la 64,46 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ciudat! De ce Hagea, Rațiu au vândut dacă urma oferta publică? Oferta poate fi sub 1.15 ?

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb