"LOVITURĂ DE PALAT" ÎN FOTBALCluburile bogate se izolează de restul lumii

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Sport #Sănătate / 20 aprilie

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

Recviem pentru miuţă

Granzii fotbalului mondial şi-au găsit cel mai bun moment pentru a porni o revoluţie contra săracilor. După 14 luni de criză sanitară, fotbalul, orfan de spectatori, avea nevoie de un bobârnac care să-l trezească. A primit un bocanc în gură, iar specialiştii dezbat încă dacă această lovitură îl va trezi sau l-a omorât. Oricum, fotbalul romantic a primit certificatul de deces de la cele 12 formaţii de club din Europa, care au fondat o Super Ligă menită să adune toţi banii care se pot aduna din acest sport. Vremea cluburilor mici, de tip David, care aveau ocazia să încerce să îl răpună pe Goliat în cadrul cupelor europene a apus. Goliat a decis să se joace doar cu cei de talia lui, pentru a elimina orice surpriză neplăcută. UEFA, intransigentă acum, va căută o portiţă de ieşire din această situaţie şi la cum se prezintă istoria fotbalistică de dată recentă, aceasta va fi în detrimentul cluburilor mici.

Pentru profesioniştii care nu fac parte din elită vin vremuri grele.

Pentru amatori, aceasta este bomboana de pe colivă. Omorât de coronavirus, fotbalul amator - inclusiv celebra miuţă, care l-a dat fotbalului pe Dobrin - se poate retrage în muzeele sportului. În ultimul an, fotbalul de acest tip s-a jucat doar în ilegalitate, în zone mai puţin vizibile ochiului celor care veghează la siguranţa sanitară, cu teamă, pe tăcute. Fără urmă de bucurie, fotbalul celor mulţi îşi pierde rostul.

La intersecţia dintre pandemie şi Superligă, putem păstra un moment de reculegere pentru fotbalul copilăriei.

Lumea fotbalului se află la un moment de cotitură. Bogaţii fotbalului au pornit o revoluţie pentru a se izola de restul lumii, un soi de haiducie pe invers. Reacţiile împotriva acestui demers sunt plasate între moderat şi violent şi vin de la toate nivelurile, inclusiv de la importanţi oameni de stat.

Douăsprezece mari cluburi au oficializat ieri lansarea Super Ligii, o competiţie privată care va face concurenţă actualei Ligi a Campionilor. Practic asistăm la o declaraţie de război căreia UEFA a promis că îi va da replica, excluzând echipele disidente şi pe jucătorii acestora din toate competiţiile. Potrivit unui comunicat al fondatorilor noii competiţii: "Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunţă că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiţii, "The Super League", guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare. Sezonul inaugural va debuta cât mai rapid posibil. În schimbul angajamentului lor, cluburile fondatoare vor primi o plată unică de aproximativ 3,5 miliarde euro destinată exclusiv investiţiilor în infrastructură şi vor compensa impactul crizei Covid-19". Dacă aceste cifre vor fi confirmate, noua competiţie va genera venituri mult mai mari decât cele obţinute de UEFA pentru toate întrecerile sale la nivel de club (Liga Campionilor, Europa League şi Supercupa Europei), care au generat o reţetă de 3,2 miliarde euro din drepturile de televizare în sezonul 2018-2019, înainte de pandemia care a afectat grav piaţa europeană a drepturilor sportive.

UEFA a reacţionat înainte de anunţul oficial al "puciştilor" şi a anunţat că va exclude cluburile care vor participa la o Super Ligă privată: "UEFA, federaţia engleză şi Premier League, federaţia spaniolă şi LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie A au aflat că unele cluburi din Anglia, Spania şi Italia ar putea plănui să anunţe înfiinţarea unei aşa-zise Super Ligă. Dacă acest lucru se va întâmpla, vrem să reiterăm că noi - UEFA, FA, RFEF, FIGC, Premier League, LaLiga, Lega Serie A, dar şi FIFA şi toate federaţiile care ne sunt membre - vom rămâne uniţi în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect care se bazează pe interesul propriu al câtorva cluburi într-un moment în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult ca niciodată. Vom analiza toate măsurile pe care le putem lua, la toate nivelurile, atât judiciar cât şi sportiv, pentru a preveni acest lucru. Fotbalul se bazează pe competiţii deschise şi merit sportiv, nu poate fi altfel.După cum au anunţat anterior FIFA şi cele şase federaţii, cluburile în cauză vor primi interdicţie de participare în orice altă competiţie la nivel naţional, european sau mondial, iar jucătorii lor ar putea pierde oportunitatea de a-şi reprezenta echipele naţionale.Le mulţumim cluburilor din alte ţări, în special celor franceze şi germane, care au refuzat să participe.

Facem apel la toţi iubitorii fotbalului, suporteri şi politicieni, să ni se alăture în lupta împotriva unui astfel de proiect, dacă va fi anunţat. Acest interes propriu persistent al câtorva durează de prea mult timp. Ce e prea mult e prea mult".

FIFA îndeamnă la calm şi unitate: "Având în vedere mai multe solicitări mass-media şi aşa cum a menţionat deja de mai multe ori, FIFA doreşte să clarifice faptul că este fermă în favoarea solidarităţii în fotbal şi a unui model echitabil de redistribuire care poate contribui la dezvoltarea fotbalului ca sport, în special la nivel global, ţinânând cont că dezvoltarea a fotbalului global este misiunea principală a FIFA. În opinia noastră şi în conformitate cu statutele, orice competiţie de fotbal, fie ea naţională, regională sau globală, ar trebui să reflecte întotdeauna principiile de bază ale solidarităţii, integrării, integrităţii şi redistribuirii financiare echitabile. Mai mult, organele de conducere ale fotbalului ar trebui să utilizeze toate mijloacele legale, sportive şi diplomatice pentru a se asigura că acest lucru rămâne valabil.

În acest context, FIFA îşi poate exprima dezaprobarea faţă de o «ligă europeană închisă separatistă», în afara structurilor internaţionale ale fotbalului şi fără să respecte principiile menţionate anterior. FIFA susţine întotdeauna unitatea în fotbalul mondial şi solicită tuturor părţilor implicate în discuţii aprinse să se angajeze într-un dialog calm, constructiv şi echilibrat pentru binele jocului şi în spiritul solidarităţii şi al fair-play-ului. FIFA, desigur, va face tot ceea ce este necesar pentru a contribui la un mod armonizat de urmat în interesul general al fotbalului".

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că nu crede că proiectul Superligii europene va avea succes pe teremen mediu şi lung: "Mă bucură faptul că am văzut că UEFA, FIFA, cele trei federaţii naţionale, din Anglia, Italia şi Spania, împreună cu cele trei ligi profesioniste din aceste ţări împărtăşesc acelaşi punct de vedere şi anume că această competiţie poate să distrugă modelul european al sportului, care este bazat pe un sistem de retrogradare-promovare şi totdată pe principiul solidarităţii. Din punctul meu de vedere, cluburile care vor face pasul spre această competiţie au interese exclusiv financiare şi nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor, de investiţiile în propriile academii, altfel spus tratează echipele de fotbal - şi mă refer acum la acţionariatul acestor cluburi - doar ca un produs de entertainment. Şi o să înţelegem de ce cele mai multe dintre cluburile care fac parte din acest grup în momentul de faţă, din cele 12, sunt deţinute de capital american. Prin urmare, nu cred că pe termen mediu şi lung o asemena competiţie poate să aibă succes, mai ales că atât UEFA, FIFA, cât şi cele trei asociaţii naţionale şi ligile din ţările respective au avut o poziţie fermă: orice club care va participa în această competiţie va fi exclus, atât din competiţiile europene, cât şi din competiţiile interne".

Preşedintele acestui grup de echipe este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid: "Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-l duce în locul pe care îl merită. Fotbalul este singurul sport global cu patru miliarde de fani şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să îndeplinim aşteptările suporterilor". Preşedintele clubului Juventus, Andrea Agnelli, a demisionat din Comitetul Executiv al UEFA şi din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA), care a lucrat la reformele planificate ale Ligii Campionilor. El a spus că grupările s-au "reunit în acest moment critic pentru a permite transformarea competiţiei europene, punând jocul pe care îl iubim pe o bază durabilă pentru viitorul pe termen lung". Co-preşedintele Manchester United, Joel Glazer, va fi vicepreşedinte al Super League: "Prin reunirea celor mai mari cluburi şi jucători din lume pentru a juca pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de nivel mondial şi un sprijin financiar sporit pentru piramida mai largă a fotbalului". Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne. Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece, cu meciuri acasă şi în deplasare. Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase. Din sferturi, formatul va fi eliminatoriiu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.

_______________________________

Boris Johnson, premierul Marii Britanii

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Planurile pentru o Superligă europeană ar fi foarte dăunătoare pentru fotbal şi sprijinim autorităţile de fotbal să ia măsuri".

_______________________________

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Statul francez va susţine toate demersurile Ligii franceze, federaţiei franceze, UEFA şi FIFA pentru a proteja integritatea competiţiilor federale, indiferent dacă sunt naţionale sau europene".

_______________________________

Margaritis Schinas, vicepreşedintele Comisiei Europene

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Trebuie să apărăm un model european de sport bazat pe valori, diversitate şi integrare. Nu se pune problema a-l rezerva pentru câteva cluburi bogate şi puternice".

_______________________________

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Din punctul meu de vedere, cluburile care vor face pasul spre această competiţie au interese exclusiv financiare şi nu sunt absolut deloc interesate de pasiunea suporterilor".

_______________________________

Joel Glazer, co-preşedintele Manchester United

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Prin reunirea celor mai mari cluburi şi jucători din lume pentru a juca pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol pentru fotbalul european, asigurând o competiţie şi facilităţi de nivel mondial şi un sprijin financiar sporit pentru piramida mai largă a fotbalului".

_______________________________

Florentino Perez, preşedinte Real Madrid

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile pentru a-l duce în locul pe care îl merită. Fotbalul este singurul sport global cu patru miliarde de fani şi responsabilitatea noastră ca mari cluburi este să îndeplinim aşteptările suporterilor".

_______________________________

Aleksandr Ceferin, preşedintele UEFA

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Crearea Superligii europene este un scuipat în faţă pentru toţi iubitorii fotbalului".

_______________________________

UEFA

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

"Vom rămâne uniţi în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect care se bazează pe interesul propriu al câtorva cluburi într-un moment în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult ca niciodată".

_______________________________

Câştigătoarele Cupei Campionilor/ Ligii Campionilor din ultimii 35 de ani

1986 - Steaua Bucureşti (România)

1987 - FC Porto (Portugalia)

1988 - PSV Edinhoven (Olanda)

1989 - AC Milan (Italia)

1990 - AC Milan (Italia)

1991 - Steaua Roşie Belgrad (Iugoslavia)

1992 - Barcelona (Spania)

1993 - Olimpique Marseille (Franţa)

1994 - AC Milan (Italia)

1995 - Ajax Amsterdam (Olanda)

1996 - Juventus Torino (Italia)

1997 - Borussia Dortmund (Germania)

1998 - Real Madrid (Spania)

1999 - Manchester United (Anglia)

2000 - Real Madrid (Spania)

2001 - Bayern Munchen (Germania)

2002 - Real Madrid (Spania)

2003 - AC Milan (Italia)

2004 - FC Porto (Portugalia)

2005 - Liverpool (Anglia)

2006 - Barcelona (Spania)

2007 - AC Milan (Italia)

2008 - Manchester United (Anglia)

2009 - Barcelona (Spania)

2010 - Inter Milano (Italia)

2011 - Barcelona (Spania)

2012 - Chelsea (Anglia)

2013 - Bayern Munchen (Germania)

2014 - Real Madrid (Spania)

2015 - Barcelona (Spania)

2016 - Real Madrid (Spania)

2017 - Real Madrid (Spania)

2018 - Real Madrid (Spania)

2019 - Liverpool (Anglia)

2020 - Bayern Munchen (Germania)

Echipele evidenţiate fac parte din grupul fondatoarelor noii Super Ligi.

_______________________________

Politicienii reacţionează

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a reacţionat la iniţiativa fotbalistică şi a anunţat sprijinul pentru forurile fotbalistice, pe care le îndeamnă să ia măsuri împotriva acestui proiect: "Planurile pentru o Superligă europeană ar fi foarte dăunătoare pentru fotbal şi sprijinim autorităţile de fotbal să ia măsuri. Acestea ar lovi în inima fotbalului intern şi ar produce îngrijorare în rândul fanilor din toată ţara". Anterior, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că se opune proiectului Superligii europene, el dorind protejarea integrităţii competiţiilor naţionale şi continentale. "Preşedintele Republicii salută poziţia cluburilor franceze de a refuza participarea la un proiect de Super Ligă europeană de fotbal care ameninţă principiul solidarităţii şi meritului sportiv. Statul francez va susţine toate demersurile Ligii franceze, federaţiei franceze, UEFA şi FIFA pentru a proteja integritatea competiţiilor federale, indiferent dacă sunt naţionale sau europene", a precizat Palatul Elysee. Grecul Margaritis Schinas, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, a declarat că proiectul Super League este contrar valorilor europene de "diversitate" şi "integrare". "Trebuie să apărăm un model european de sport bazat pe valori, diversitate şi integrare. Nu se pune problema a-l rezerva pentru câteva cluburi bogate şi puternice care vor să rupă legăturile" cu federaţiile naţionale, a scris acest Margaritis Schinas, comisar responsabil cu Promovarea stilului de viaţă european.

Asociaţia cluburilor se opune

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA) a anunţat că "este categoric opusă unui model de Super Ligă închisă". "ECA, în calitate de instanţă reprezentativă a celor 246 de cluburi de prim plan din Europa, şi-a reafirmat angajamentul privind colaborarea în sensul dezvoltării unui model de competiţii a cluburilor sub egida UEFA, pentru ciclul ce va debuta în 2024", a transmis ECA într-un comunicat publicat pe Twitter. ECA, adesea cunoscută ca un purtător de cuvânt al celor mai puternice cluburi europene, a luat poziţie chiar înainte ca cele 12 mari cluburi europene să anunţe lansarea acestei "Super League", o poziţie cu atât mai surprinzătoare cu cât printre aceste cluburi figurează Juventus Torino, prezidat de italianul Andrea Agnelli, care este şi preşedintele ECA. Clubul italian a precizat că a părăsit asociaţia şi că preşedintele său într-o mutare similară a demisionat de la preşedinţia ECA. Andrea Agnelli a demisionat, totodată, din Comitetul Executiv al UEFA al cărui membru era, a precizat un purtător de cuvânt al lui Juventus. "ECA face publică poziţia adoptată la Comitetul său Executiv de pe 16 aprilie, precizând că susţine angajamentul de a lucra cu UEFA la o nouă structură a fotbalului european în ansamblul său după 2024", a transmis asociaţia, invitând Uniunea Europeană de Fotbal să continue pe această cale.

Fanii englezi se declară îngroziţi de proiect

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

Grupurile de fani ale tuturor celor şase cluburi engleze implicate în proiect se opun puternic Superligii europene, informează BBC. Grupul de suporteri Spirit of Shankly (SOS) al echipei Liverpool a precizat că este "îngrozit" de decizia Fenway Sports Group, proprietarul american al clubului. "FSG a ignorat fanii în căutarea lor implacabilă şi lacomă de bani. Fotbalul este al nostru, nu al lor. Clubul de fotbal este al nostru, nu al lor", a menţionat SOS, într-o postare pe reţelele de socializare. Chelsea Supporters' Trust a numit această mişcare "de neiertat" şi a afirmat că membrii săi şi "suporterii fotbalului din întreaga lume au experimentat trădarea supremă". Arsenal Supporters' Trust a numit acordul clubului de a se alătura grupului celor 12 drept "moartea lui Arsenal ca instituţie sportivă". Clubul Oficial al Suporterilor formaţiei Manchester City a precizat că această mişcare a arătat că "persoanele implicate au zero respect faţă de tradiţiile jocului", adăugând că este "hotărât să lupte împotriva acestei Superligi propuse". Manchester United Supporters' Trust a menţionat anterior că propunerile sunt "complet inacceptabile", iar ESL (n.r. -European Super League) "merge împotriva a tot ceea ce fotbalul şi Manchester United ar trebui să reprezinte". Tottenham Hotspur Supporters' Trust spune că ESL este un "concept condus de avaritate şi interes personal în detrimentul valorilor intrinseci ale jocului pe care îl considerăm atât de drag". Poziţia suporterilor este absolut clară în ceea ce priveşte acest proiect.

Secretarul general al LPF acuză UEFA

Cluburile bogate se izolează de restul lumii

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, consideră că UEFA este vinovată de apariţia proiectului Super Ligii europene. Ştefan crede că ligile profesioniste vor putea analiza perspectiva câştigării independenţei totale faţă de federaţiile naţionale: "Câteva idei la cald despre proiectul Superligii europene: 1. Principalul for vinovat pentru că s-a ajuns aici este UEFA. De ce? Pentru că prin crearea Champions League s-a mărit prăpastia dintre bogaţi şi săraci. În acest fel era previzibil că Superliga europeană va deveni, la un moment dat, pasul natural al celor bogaţi, interesaţi să creeze un nou produs de divertisment şi să-şi crească astfel veniturile. Cine mai crede în poveştile frumoase despre amatorism şi valorile sportului nu mai este în pas cu vremurile unei comercializări excesive a produselor sportive. 2. Din această mişcare, ligile profesioniste vor putea analiza perspectiva câştigării independenţe totale de federaţiile naţionale, mai ales în măsura în care forul european, şi implicit federaţiile naţionale, nu vor reuşi să iasă învingători din această revoltă. 3. Rămâne de văzut care va fi reacţia fanilor şi cum vor reuşi cele 12 cluburi disidente să comunica cu aceştia în perioada imediat următoare. În plus, cred că ligile de care aparţin aceste cluburi vor fi puse în situaţia unei alegeri dificile: o primă liga spaniolă cu sau fără Real Madrid, Ateltico Madrid şi Barcelona? O primă liga engleză cu sau fără Manchester United, City, Liverpool, Arsenal, Chelsea sau Totenham? O primă ligă italană fără Inter, Juventus sau AC Milan? 4. Solidaritatea dintre UEFA, federaţii şi ligi s-ar putea rupe în măsura în care interesele financiare ale ligilor naţionale vor fi grav afectate prin restructurarea parteneriatelor cu distribuitorii media. Excluderea disidenţilor din ligile naţionale va crea o presiune uriaşă asupra contractelor de drepturi media, mai ales că aceştia generează audienţe uriaşe pentru competiţia internă. 5. Cluburile disidente au o comunitate globală de fani, nu doar una locală, aşa încât o reacţie negativă din partea comunităţilor locale de fani s-ar putea să nu fie suficientă pentru a le întoarce din drum. Este un meci interesant între curentul globalist şi cel naţionalist". Devine tot mai evident că tăvălugul pornit de acest proiect va fi foarte greu de oprit.

Excluderea "răzvrătiţilor", cerută pe mai multe voci

Reprezentanţii mai multor cluburi europene cer excluderea imediată a "răzvrătiţilor" atât din competiţiile interne cât şi din cele internaţionale, acolo unde mai este cazul. La mijloc sunt şi interese imediate, cluburi care astfel ar scăpa de retrogradare din ligile naţionale (Italia, Spania, Anglia) sau echipe care astfel ar ajunge la masa verde în semifinalele Ligii Campionilor, în locul formaţiilor Real Madrid, Chelsea şi Manchester City.

Trei cluburi din prima divizie italiană (Atalanta, Verona şi Cagliari) au cerut federaţiei de specialitate excluderea imediată din campionat a formaţiilor Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino, membre fondatoare a Super Ligii. Preşedintele forului italian, Paolo Dal Pino a solicitat puţină răbdare, dar a şi lăsat de înţeles că ar urma o serie de procese şi ar fi mai bine ca acestea s fie evitate. Pe de altă parte acesta a admis că un campionat ialian fără cele trei ar aduce mult mai puţini bani din drepturile de televizare. Şeful Guvernului italian, Mario Draghi, a anunţat că susţine UEFA împotriva Superligii europene. "Guvernul urmăreşte cu atenţie dezbaterea în jurul proiectului Superligii şi susţine cu determinare poziţiile autorităţile italiene şi europene în dorinţa de a păstra valorile meritocraţiei şi funcţia socială a sportului", a anunţat Guvernul italian.

De asemenea există o presiune uriaşă asupra UEFA pentru excluderea celor de la Manchester City, Real Madrid şi Chelsea din semifinalele Ligii Campionilor. Jesper Moller, preşedintele federaţiei daneze şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, crede că toate cluburile implicate în proiect vor fi excluse. Vineri va avea loc un Comitet Executiv al UEFA, în cadrul căruia se vor lua mai multe decizii, inclusiv legate de eventualele excluderi.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. Momentul Zero al fotbalului. Toate mafiile posibile au infectat acest sport frumos. Suporterii au ocazia sa-l recupereze.

    FIFA si UEFA poarta toata vina, au incurajat doar sectoarele care produc multi bani si au dat in cap constant celor saraci.

    Articol lung cu porniri proletare...E clar că bogății vor un club doar al lor în jurul căruia sa ridice ziduri. Treabă cu solidaritatea ebo gogorița mondială. Cum poate fi solidar un miliardar din oligarhia mondială care conduce lumea, cu un om care moare de foame și trăiește de pe o zi pe alta? E o prăpastie imensă. Aceste izolări ale bogaților sunt normale și se vor petrece firesc pe planetă. De asta a apărut și noțiunea de "distanțare socială" ca să separe pe bogați de saraci pe criterii politice și financiare.

    1. De unde ai tras tu concluzia că articolul are porniri proletare? Eu am citit de două ori și am înțeles același lucru: că autorul a redat fidel părerile ambelor părți. Iar finalul, cu cele afirmate de Justin Ștefan de la LPF, nu mi se pare deloc o pornire proletară. Ba din contră. Te-ai obișnuit să îți dai cu părerea, aici zilnic, despre orice, aiurea în tramvai, chit că te pricepi, chit că nu. Mai ia o pauză și du-te de te oxigenează. Creierul tău are nevoie de aer.

      Comentariu ale unui satean impleticit, care nu este in stare sa deosebeasca o stire de pe on line de un articol de ziar, din cauza ca amandoua au litere. De aceea i se pare ca articolul e lung. Fiind vesnic cherchelit, comentatorul are pornirea imbecila sa confunde ceea ce se petrece in realitate cu ceea ce este de dorit sa se petreaca. Aflat mereu pe trei carari, spune prostia ca distanta de 1,5-2,0 metri este conceputa "ca să separe pe bogați de saraci pe criterii politice și financiare".

      Articolul e corect, pe fond dar pleaca de la premise de "solidaritate globala" care sunt o minciuna mondiala. Bogatii niciodata nu vor accepta sa stea la aceeasi masa cu saracii planetei. La fel e si in cazul cluburilor.. De ce ar juca Barcelona sau Real Madrid fotbal cu o echipa de mana a 3-a din Sud-Estul Europei ??? Ca sa ce? Nu are nimic de castigat in urma unui astfel de meci. Meciurile care atrag public si audienta si o caruta de bani din publicitate sunt meciurile intre bogatii Europei.. Saracii Europei e bine sa aiba un campionat al lor.. mi se pare normal.. sa joace bambilici doar intre ei.

      Suna a BLM toata aceasta miscare europeana.. E din ciclu "nu-i mai asupriti pe sclavi"... de aici ipocrizia. Altfel, am spus, articolul reflecta ok o realitate dar o plaseaza usor intr-un context muncitoresc, neomarxist.. S-a pus vreodata problema ca FSCB sa joace fotbal de la egal la egal cu Liverpool ?? E diferenta de clasa (sociala) intre cele doua cluburi... chiar daca ne place noua sa ne amagim ca nu e asa.

      Da, atit Creitar cit si anonimul de la 3.2. au dreptate, comentariul de la punctul 3. este nejustificat, confuz, mincinos si ostil (este posibil sa fie doar prostesc, dar asta nu schimba situatia). Articolul ar fi lung doar daca ar bate apa-n piua, dar el este batucit cu informatie semnificativa.

      De aceea, domnule Cristian te anunt, in ocazie, ca de acum incolo iti voi aplica cu strictete litera Regulamentului: iti interzic sa repeti (nesfirsitele tale) elucubratii despre Fiara, hitleristi, fascisti, aberatiile despre guvernul mondial, neomarxisti, iudeo-masonerie, Mein Kampf si altele ca astea, intrucit, conform definitiei din Regulamentul comentariilor, repetarea lor reprezinta propoaganda, iar propaganda este interzisa pe acest site. 

      Intrucit te-am atentionat, eliminarea acestui fel de propaganda se va face fara sa mai lase vreo urma (nu va ramine scris "Comentariu eliminat conform regulamentului", ci pur si simplu va fi sters).

      Sanatate! 

      In sfarsit! Ma saturasem. Multumesc domnule Make, masura este necesara si dorita de foarte mult timp.

      Vezi ma daca esti nesimtit? Ce bine-mi pare ca Make te-a peznit peste bot !

      Bravo Make!

      Vezi ca mai ai vreo doi clienti care se cer disciplinati.

      Culmea e ca atat Cristian, cat si nenumitii, mai au uneori si comentarii interesante si pline de miez. Nu des, dar mai sunt. 

      Sa se limiteze la alea.

      Grecii spuneau "timeo danos et dona ferentes", americanii, sa iesi de pe bursa cand auzi coafezele si soferii de taxi dand pont-uri de investitii iar la noi ar fi sa casti ochii si urechile cand te lauda "Prostu' satului" :-)

      Ce oameni suspiciosi!Sufli de obicei in iaurt?

    exista o solutie ieftina:ZERO spectatori si transmisii TV!

    1. eu vreau sa merg la meciurile lor, vreau sa platesc abonament tv. nu-inteleg solutia ta la ce problema se potriveste

    super, o idee fb!

    Adica un club nu are voie sa joace fotbal cu cine vrea? Trebuie musai sa participe numai unde vor niste organizatii? Ce?!

    Sunt destul zile intr-un an sa poate 20 de cluburi sa joace fotbal intre ele dar sa mai ramana loc si pentru altceva. 

    Iar daca prefera sa ramana in circuit inchis, e dreptul lor. 

    Adica... cum ar fi sa cer si eu o prezenta la Cirque du Soleil pentru ca pot si eu sa jonglez daca sunt un pic atent. 

    Iar declaratiile politice... Ce treaba au oamenii astia cu sportul? Credeam ca doar la noi primarii risipesc bugetele local pe cluburi sportive. 

    Eu mi-as dori o parere despre cum functioneaza omerta jucatori -antrenori - conducatori de cluburi in privinta mafiei caselor de pariuri (falanga croata etc)

    Tovarasul Smeada, de la asociatia stabilimentelor caselor de pariuri stie mai multe,singurul ziarist care a incercat sa ridice valul peste "puroiul" meciurilor trucate este Costin Stucan, in rest toata lumea tae chitic !

    Consider ca procuratura are o paine groasa de mancat pe speta asta... 

    1. Jiji, aici e vorba despre altceva.

    "Grupul bancar american JP Morgan a anunţat astăzi că va finanţa noua Super Ligă, anunţată duminică de 12 dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa, informează Reuters, conform Agerpres.

    Un purtător de cuvânt de la JP Morgan a confirmat într-un email implicarea grupului american în noua ligă, care a fost înfiinţată ca un rival la Liga Campionilor şi include cluburi renumite precum Real Madrid şi Manchester United." 

    Sursa - ziarul Bursa 

    1. banii in fotbal se fac in jur la cluburile mari. cluburile mici sunt la cota de avarie. uefa ia bani de la aia care-i fac si distribuie la aia mici care se tot rotesc la a intra in cupe, un an da altul nu, o freaca cum ar veni. unii s-au saturat si nu mai vor sa imparta. asta pare a fi

      Un club mic precum FCSB, nu joaca fotbal aproape deloc, doar o freaca pe teren. Singurul motiv care ii tine in viata e sa aspire si ei la o calificare in grupele competiilor europene singura sansa de a mai pune mana pe niste milioane de euro fara sa se chinuie sa vanda jucatori slabi.

      Deci, si pana acum mancau resturile de la masa bogatilor, acum nici la acestea nu vor mai avea acces. Si atunci unde e solidaritatea atat de mult cantata de liderii europeni ?? 

      ce are solidaritatea de-a face cu performanta?

      lumea vrea sa vada meciuri intre cat mai multe combinatii de echipe, nu doar meciuri cu pedigree. un meci real madrid-liverpool nu ar mai fi atat de interesant daca s-ar juca des. raritatea ii da valoare, nu doar cat de bine joaca o echipa. cand esti suporter adevarat chiar nu te intereseaza doar sa vezi spectacol, performanta sau echilibru pe teren. e frumos si cand vezi chin, si cand vezi dezechilibru, nu doar maiestrii.

    ... tipica unei anume mentalitati corporatiste, focalizate pe profiturile (mari) pe termen scurt. Pe termen mediu si lung, o organizatie de 12 cluburi care absoarbe sa zicem jumatate din veniturile aduse de acest sport nu are cum sa supravietuiasca, pentru ca-si va pierde baza de sel ectie, de recrutare a super-jucatorilor care fac super-spectacolele care, la randul lor, aduc banii.

    Nu sunt mare amator de fotbal, asa ca rog pe cineva care se pricepe sa ia unul din cluburile astea, la intamplare, si sa ne spuna cati jucatori din lotul de baza au fost crescuti de acel club, de la nivel de copii/juniorat. Cu o astfel de superliga - si eventual cu vreo organizatie rivala, dar de acelasi tip si dimensiuni, creata ca si contrapondere la asta - in 10-20 de ani fotbalul european se va vesteji si-o sa ajungem sa cascam gura la cei din America de Sud. 

    1. La asta ma gandeam si eu. Dar si ce se spunea mai sus despre pornirile proletare este adevarat. Vom vedea cum va actiona sel ectia naturala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro